Cadourile si sarbatorile, momente de bucurie si re-conectare!

Cadourile si sarbatorile, momente de bucurie si re-conectare!
Domnica Petrovai

Domnica este psiholog clinician si psihoterapeut cognitiv-comportamental, fondator Mind Education Health si Scoala Pentru Cuplu (http://scoalapentrucuplu.ro/ ), sotie si mama a doua fetite. Lucreaza cu pasiune de 20 de ani in domeniul promovarii sanatatii emotionale si are un interes deosebit pentru armonizarea relatiei de cuplu si pentru constientizarea importantei dezvoltatii continue a parintilor pentru a raspunde nevoilor copiilor.

Sarbatorile sunt pentru cei mai multi dintre noi un moment al timpului petrecut in familie alaturi de cei dragi, un moment de recunostinta si, de ce nu, al cadourilor. Unii adora sa caute si sa faca cadouri, insa pentru altii, experienta nu este atat de confortabila, si poate deveni chiar stresanta si obositoare.

  Cu toata presiunea „fericirii” de sarbatori, a cadoului „perfect”, zilele de sarbatoare inseamna uneori si oboseala, stres, tensiuni si mai multe conflicte decat v-ati dori. Zilele de vacanta mult asteptate pot fi momente de odihna, bucurie si re-conectare, sau dimpotriva de epuizare si iritare. Nu intotdeauna intalnirea cu familia largita, parinti, socri, soacra, rude, este si un moment relaxant si confortabil. Fiecare are propria perspectiva despre cum trebuie sa fie de sarbatori, unde „trebuie” sa va petreceti sarbatorile: la ai mei sau la ai tai! Sau va doriti ca acest Craciun sa fie primul pe care sa-l petreceti in familie, alaturi de copil. Sa fie despre voi si dorintele voastre. O sarbatoare pe care o traiti impreuna si aveti grija unii de ceilalti. Vacantele sunt foarte valoroase pentru ca ne putem lua o pauza si ne putem re-conecta unul cu celalalt si moment in care suntem cu totii impreuna. Tanjim cu totii dupa astfel de momente.

Pentru ca aceste zile sa fie si traite cu bucurie si recunostinta, va propun cateva subiecte de reflectie legate de sarbatori:

  • Ce insemna vacanta, cadoul pentru tine? Care sunt cele mai placute amintiri? Care este cadoul pe cate il astepti si pe care il oferi? Care este semnificatia sarbatorilor? Este despre recunostinta, apropiere, grija aparte pentru ceilalti? Sau despre cumparaturi, oboseala si stres? Care sunt ritualurile familiei d-voastra de sarbatori? Cina sau pranzul impreuna? Vizita prietenilor dragi? Reamintirea unor momente dragi impreuna? Este un moment de veselie? Bucuria si starea de bine devin usor contagioase.
  •  Pe cine invitati in zi de sarbatoare? Lista de invitati poate sa va aduca provocari in cuplu. V-as recomanda sa fie acei prieteni alaturi de care va simtiti apropiati si confortabili amandoi. Negociati in cuplu lista de invitati si fiti ingaduitori unul cu celalalt. Este posibil ca amandoi sa aveti prieteni sau rude care nu sunt chiar pe placul vostru. Amintiti-va ca ce conteaza este relatia cu partenerul. Cuplul este prioritar si cum va simtiti amandoi. Orgoliul nu-si are sensul in aceasta conversatie. Ce are nevoie copilul? Unii copii se simt inconfortabili cand este prea multa lume si obosesc usor, altii sunt mai confortabili cu persoane necunoscute. Temperamentul copilului d-voastra este esential si il observati si in aceste situatii.
  •  Cand vine vorba de cadourile pentru copilul d-voastra, v-ar fi de mare ajutor sa le recomandati direct prietenilor ce aveti nevoie si ce nu. Direct, ca o lista de cadouri pentru nunta. E mai bine sa stii ce sa oferi, decat sa ghicesti ce ar fi potrivit. Sansele sa dai gres sunt destul de mari. Un cadou potrivit cu nevoile si varsta este intotdeauna bine venit. A spune direct, „Mihai are deja multe hainute pentru aceasta perioada, insa suntem convinsi ca se va bucura de jucarii potrivite pentru varsta lui. Ii plac cele care au sunete interesante, mai ales de animale.” Jucariile care sunt nepotrivite cu varsta sau cele care nu ii ofera siguranta ar fi bine sa fie evitate. 
  •  De sarbatori, mai mult ca oricand adu-ti aminte ca loialitatea este fata de partener. Chiar daca mergeti in vizita la parinti sau rude, fii atent la cum se simte partenerul, sotul sau sotia. Ea/el conteaza in primul rand. Pentru cei mai multi dintre noi intalnirea cu familia inseamna si re-deschiderea unor vechi conflicte, frustrari, tensiuni. Cu intelepciune si multa rabdare, le poti gestiona fara sa te incarci cu probleme pe care nu este momentul sa le rezolvi atunci. Este zi de Sarbatoare! Pentru tine in primul rand.
  • Ai grija de tine de sarbatori! Cel mai mare cadou pe care ti-l poti tu oferii este grija pe care o ai pentru tine, momentele tale de odihna si rasfat. Si cu siguranta si pentru copilul tau. Tu fericita, relaxata, odihnita. Presiunea si perfectiunea nu isi au locul in zilele de sarbatoare. Cumparaturile, magazinele in zilele aglomerate, curatenia, gatitul, toate pot deveni surse de oboseala si stres. Le poti evita. Cere ajutor, mai ales pentru pregatirile de sarbatoare. Ce va reincarca si va de-streseaza? Care sunt principalele surse de stres pe care le puteti evita? De exemplu, daca sunteti o persoana introverta este foarte probabil sa va oboseasca aglomeratiile si cumparaturile in magazinele mari.

  Si, la final, inchei cu recomandarea de a avea grija de cuplu. El este destul de mult provocat de sarbatori. Sa ne amintim ca nu exista viata si sarbatori perfecte, si adesea ele sunt foarte diferite de pozele de pe FB. Bucuria reala este cea care conteaza. Bucuria alaturi de cei pe care ii iubesti. O viata imperfecta insa suficient de buna pentru tine, copil, partener de viata/sot.