Atasamentul: de ce e important sa ne „hranim” afectiv copiii

Atasamentul: de ce e important sa ne „hranim” afectiv copiii
Cristina Tulbure

Cristina este lector universitar la Universitatea de Vest din Timisoara, doctor in stiintele educatiei si mama. Avand multi ani de experienta in invatamant (de la prescolar, la universitar), atata in practica pedagogica, cat si in cercetare, Cristina a vorbit in editorialele ei despre cum sa intelegem mai bine dezvoltarea copiilor pana in 3 ani.

Afla ce este atasamentul, cum se formeaza si de ce este atat de important pentru dezvoltarea piticului, de la Cristina Tulbure, doctor in stiintele educatiei.

Dragi mamici, in multimea de nevoi fundamentale ale copilului, se evidentiaza clar trebuintele de afectiune, de protectie si de securitate pe care micutul le resimte inca de la nastere. Legatura emotionala durabila formata intre copil si persoanele importante din viata sa poarta numele de atasament. El se formeaza prin experiente emotionale pozitive, prin apropiere fizica, prin activitati comune si printr-o comunicare constanta si de calitate.

Responsablitatea noastra ca mamici este una covarsitoare, intrucat prima relatie de atasament se stabileste, in mod firesc, intre copil si mama. Calitatea acestei relatii determina calitatea relatiilor ulterioare pe care copilul le va dezvolta cu cei din jur. Atasamentul copilului fata de mama este esential intrucat ii asigura micutului, in primul rand, un confort psihologic, transmitandu-i dragoste, siguranta si protectie. Edificiul afectiv dintre mama si copil este o sursa esentiala de confort si de echilibru atat in anii copilariei, cat si pe parcursul intregii vieti.

Fetita mica o pupa pe mama

Cum se manifesta atasamentul copiilor

In opinia lui Schaffer (2005), atasamentul are 4 caracteristici esentiale.

In primul rand, el este selectiv: copilul prefera anumite persoane in detrimentul altora. Piticul manifesta anumite comportamente de atasament doar cu anumite persoane (intinde bratele spre persoane de care e atasat; alearga catre persoana de care e atasat si o cuprinde in brate; exprima verbal cu cine doreste sa stea etc.).

In al doilea rand, atasamentul presupune cautarea apropierii fizice: copilul depune efort pentru a se mentine aproape de persoana de care e atasat (daca mama vrea sa plece se agata de ea; daca pleaca o cauta, plange dupa ea, o striga etc.).

Apoi, este important sa tinem minte ca atasamentul ofera confort si securitate: atasamentul de mama ii confera micutului atat un sentiment de siguranta, cat si un refugiu in momentele de suferinta (cand copilul cade vine in brate; cand face primii pasi nu are curaj sa porneasca decat cu mama).

Bebelus nou nascut doarme pe mama

De asemenea, atasamentul declanseza suparare la separare: copilul protesteaza cand mama dispare din campul lui vizual si constata ca nu mai e in apropierea lui (fie plange, fie nu mai asculta de ceilalti, fie se agita fara motiv etc.).

In ansamblu, aceste caracteristici functioneaza ca indicatori ai nivelului de atasament pe care copilul il manifesta fata de noi. Ne dam seama cat de legat afectiv e micutul de noi daca: prefera sa stea cu noi mai curand decat cu alte persoane apropiate; cauta sa fie in apropierea noastra fizica in cea mai mare parte a timpului; se simte confortabil si securizat in prezenta noastra si se manifesta negativ, sufera cand nu suntem langa el, cand disparem din preajma lui.

Cum se formeaza atasamentul, inca din primele luni de viata

Exista mai multe etape in formarea atasamentului (cf. Bowlby, 1969):

Preatasamentul (de la nastere la 8-12 saptamani): in primele saptamani de viata copiii fac cu greu diferenta intre oamenii din preajma lor; incep sa cunoasca vocile celor apropiati, in special vocea mamei, si incearca sa se uite in directia din care se aude vocea.

Inceputurile atasamentului (de la 3 luni la 6-8 luni): la cateva luni, copiii manifesta reactii afective mai intense fata de persoanele cu care petrec mai mult timp; isi recunosc parintii si isi exprima preferinta de a fi in contact fizic cu ei, in special cu mama (copilul intinde mainile catre mama, spre a fi luat in brate de aceasta).

Mama tine bebelus intre palme in brate, close-up

Atasamentul evident (de la 8 luni la 3 ani): copilul face eforturi evidente de a se situa in apropierea fizica a persoanelor de care e atasat; strainii sunt tratati cu precautie, in vreme ce apropiatilor li se transmite preferinta prin comportamente de genul: intampinarea cu entuziasm a parintilor dupa ce au fost plecati; cautarea persoanelor apropiate cand lipsesc; plansul sau alte forme de protest atunci cand sunt opriti sa fie in compania celor de care s-au atasat.

Parteneriatul orientat spre scop (de la 3-4 ani): aceasta etapa marcheaza inceputul relatiilor afective mature; copiii devin constienti de faptul ca parintii sunt persoane separate cu scopuri proprii si incep sa coopereze cu acestia pe masura ce inteleg regulile stabilite, comportamentele si motivatiile parintilor.

Atasamentul, indipensabil pentru dezvoltarea armonioasa a copilului

Dupa cum arata studiile de specialitate (Schaffer, 2005), atasamentul indeplineste doua functii: una biologica si una psihologica.

Functia biologica a atasamentului e supravietuirea: copilul nu poate supravietui fara ingrijirea celor din jur, intrucat la nastere el este total dependent de ceilalti. El are nevoie cel putin de o persoana apropiata pentru a supravietui.

Dar supravietuirea nu este totul. Functia cea mai importanta a atasamentului, cea psihologica, este reprezentata de dobandirea securitatii. Copilul se va simti in siguranta, va avea incredere in sine, va stabili relatii armoniase cu ceilalti si se va atasa sanatos de cei din jur, in masura in care a simtit dragostea, protectia si confortul securizant al relatiei cu parintii si, in special, al relatiei unice cu mama.

Asadar, dragi mamici, investiti afectiv tot ce aveti mai bun in copiii vostri si transmiteti-le permanent ca ii iubiti neconditonat si ca in orice situatie sunteti acolo unde va cauta.