Ce iti transmite, de fapt, piticul tau atunci cand nu te asculta

De ce copilul meu este obraznic? De ce nu ma asculta? De ce e asa de incapatanat? De ce face exact ceea ce stie ca nu are voie? De ce intinde coarda la maximum? Iata cateva dintre intrebarile frecvente care le framanta pe mamici, inca de cand copiii sunt foarte mici. Insa, inainte sa ne enervam si sa ne declaram coplesite, haideti sa incercam sa-i intelegem, sa vedem care sunt scopurile si motivatiile care ii fac pe cei mici sa fie „razvratiti”.

Piticul tau doar cauta sa-si implineasca o nevoie fundamentala

Aceasta fiinta micuta, nevinovata si atat de dragalasa ne pune adesea mari probleme de disciplina, iar noi, din dorinta de a-i oferi tot ce este mai bun, ne manifestam dragostea si grija in moduri mai mult sau mai putin benefice pentru dezvoltarea lui echilibrata.

Inainte de toate, ar fi util sa intelegem ca, potrivit psihologiei adleriene, comportamentul uman, inclusiv cel al copiilor, urmareste intotdeauna un scop. Pentru a-si implini nevoile fundamentale (fizice, de protectie, afective, de respect, de relationare) copiii manifesta diferite comportamente disciplinate sau indisciplinate. Orice copil doreste sa simta ca apartine unei familii, ca are un loc al sau printre ceilalti si ca este considerat important. Cand aceste nevoi nu sunt implinite, copilul devine nesigur de locul sau printre ceilalti, se simte inutil si, ca urmare, adopta adeseori un comportament negativ pentru a se asigura ca i se acorda importanta, chiar daca el atrage atentia intr-un mod negativ.

Asa ca, cel mai bun lucru pe care putem sa-l facem pentru a-l ajuta, este sa recunoastem care sunt scopurile din spatele comportamentului lui. Exista 4 asemenea scopuri (cf. Dreikurs, 2011).

Copilul tau vrea atentie

Cel mai frecvent scop urmarit de copiii mici este obtinerea atentiei din partea celor din jur, in special din partea parintilor. Piticul vrea sa se asigure ca este cea mai importanta persoana, ca toata atentia este indreptata catre el, de aceea gaseste orice mijloace pentru a o obtine: este galagios, se da in spectacol cand aveti musafiri, este nelinistit, tipa, sare, vorbeste mult, canta cu voce tare, te intrerupe frecvent cand voresti cu altii, plange, uneori e chiar isteric sau hiperactiv.

Exemplu:

„Mami, nu mai vorbi la telefon, vorbeste doar cu mine!” spune o fetita de nici trei ani, unei mame care s-a intrerupt din jocul cu ea pentru a raspunde la telefon.

Cum sa procedezi:

Cea mai buna tactica pe care o poti adopta, desi greu de realizat, dar cu efecte spectaculoase, este ignorarea acestui comportament, urmata de redirectionarea atentiei copilului spre un comportament pozitiv si aprecierea imediata a comportamentului pozitiv: „Vorbesc un pic cu bunica la telefon, tu uita-te putin in cartea aceasta!”, iar dupa ce copilul rasfoieste cartea: „Iti multumesc ca m-ai lasat sa vorbesc la telefon. Ai fost foarte intelegatoare. Acum ce doresti sa facem?”

Daca prima alternativa de redirectionare nu functioneaza, iar copilul incepe sa planga sau sa tipe, nu ne lasam intimidate, ii mai oferim cateva alternative (ar fi bine sa avem intotdeauna ceva pregatit dinainte, macar la nivel de idee) si daca nici asa nu reusim, e foarte important sa nu cedam, ci sa ne continuam treaba, transmitandu-i copilului: „Inteleg ca acum esti suparat. Dupa ce îmi termin treaba, vom sta de vorba”, rezistand galagiei si opozitiei pe care o va manifesta copilul. Apoi ii explicam copilului, pe intelesul lui, ca el este important pentru noi, ca poate actiona si altfel cand noi avem ceva de lucru si ca intotdeauna, imediat ce ne terminam treaba, vom sta cu el, dar ca este foarte neplacut pentru noi sa il vedem ca plange cand ar putea face multe alte lucruri care l-ar bucura si pe el si pe noi (si ii dam cat mai multe exemple).

Cine-i seful?: dorinta de putere

In orice grup, inclusiv in cel familial, o problema esentiala framanta pe toata lumea: Cine-i seful? Cand parintii nu se impun ca lideri in fata copilului, sau, dimpotriva, cand se impun cu prea mare autoritate, copilul doreste sa ii domine si sa le arate ca el controlează situatia. Astfel, el poate manifesta urmatoarele comportamente tipice: refuza sa faca ceea ce i se cere, este agresiv, minte, nu asculta, plange sau tipă cand nu obtine ceea ce doreste, este bosumflat, se manifesta autoritar, nu coopereaza.

Exemplu:

Mama: Strange jucariile!, Copilul: Nu le strang!, Mama: De ce?, Copilul: Pentru ca nu vreau!, Mama: Dar atunci ti le iau si nu le vei mai gasi!, Copilul: Nu-mi pasa!

Cum sa procedezi:

Regula de aur: Nu intram in lupta pentru putere! Ne retragem din competitia pentru obtinerea puterii, altfel copilul ne va invinge. El poate face orice ii trece prin cap, nefiind constient de consecinte. Incercam sa-i castigam cooperarea facandu-l sa se simta important, dandu-i ocazia sa fie „sef” in activitati pozitive, atent alese de noi:

• Mama: Strange jucariile!
• Copilul: Nu le strang!
• Mama: Eu nu te pot obliga sa faci ceea ce nu vrei. Ai vrea sa le strangem împreuna?
• Copilul (varianta 1): Nu!
• Mama: Bine, le voi strange eu, doar ca nu stiu locul fiecareia. Ma poti ajuta?
• Copilul (varianta 2): Da!
• Mama: Unde asezam cuburile? Dar cartile? Etc.

Un copil ranit va cauta sa raneasca: dorinta de razbunare

Acest scop apare la varste mai mari (prescolaritate, scolaritate mica), la copiii care au fost raniti (fizic, verbal sau emotional) si care cauta sa-i raneasca si ei pe agresori sau pe altii din proximitatea lor. Acesti copii au inteles ca parintilor nu le pasa de ei si s-au hotarat sa riposteze, manifestand comportamente precum: violenta fizica si/ sau verbala, manifestarea directa sau tacita a supararii, raspuns agresiv acordat oricarei provocari, ostilitate, considerarea celor din jur ca potentiali dusmani.

Pentru parintii care si-au ranit fizic, verbal sau emotional copilul, cel mai important este sa inceteze imediat sa il mai raneasca, sa ii transmita copilului regretul pentru cele intamplate si sa gaseasca alte solutii pentru a-l educa prin: incurajarea fiecarui progres; aprecierea conduitelor pozitive; exprimarea emotiilor si sentimentelor pozitive; raspunsuri nonagresive la comportamentele agresive ale copilului care vor continua sa mai apara o vreme; sprijinirea copilului in gasirea unor alternative la comportamentele agresive, de exemplu: Cand vrei sa vorbesti urat poti merge in baie; Cand simti nevoia sa lovesti poti folosi toba aceasta; Am senzatia ca vrei sa ma ranesti. As putea sa o fac si eu, insa te iubesc si nu o voi face.

Un pitic descurajat sistematic va vrea sa para mereu neputincios

Este, de asemenea, un scop care se manifesta la copiii de peste 5 ani, mai ales la varstele scolaritatii, cand in urma unor descurajari repetate si a trairii sistematice a unor sentimente de inferioritate, copilul afiseaza o anumita inadecvare prin care vrea sa le transmita parintilor si celor din jur ca doreste sa fie lasat in pace, ignorat, incercand sa convinga pe toata lumea ca el este incapabil şi neajutorat. Comportamente care urmaresc acest scop sunt: izolarea, supunerea, inactivitatea, abandonul rapid al sarcinilor, lipsa initiativelor, conformismul, nepasarea.

Parintii trebuie sa manifeste o atentie deosebita intrucat acesti copii sunt profund descurajati, insa, aparent, nu ridica mari probleme de disciplina, fiind considerati de ceilalti chiar „cuminti, ascultatori si blanzi”. Acest conformism nespecific varstei si activitatilor fundamentale ale copiilor poate conduce la mari complexe de inferioritate, cu consecinte grave asupra dezvoltarii intregii personalitati. Ce putem face ca sa-l ajutam: punerea copilului in situatii de „mici succese”; ignorarea neputintei lui si sublinierea oricarui efort sau progres cat de mic; fixarea de standarde suficient de joase pentru a le putea atinge; neindeplinirea asteptarilor copilului: el asteapta sa-i recunoastem neputinta, noi ii aratam cat de multe poate face singur.

Dragi mamici, primul pas in disciplinarea piticului este sa recunoastem scopul pe care el il urmareste, iar al doilea – sa folosim tehnicile de disciplinare pozitiva. Despre acestea va voi povesti mai multe in articolul urmator.

Va doresc mult succes in disciplinarea pozitiva a copiilor, alaturi de multa rabdare, perseverenta si, mai ales, consecventa!