De ce unii copii se dau batuti, iar altii reusesc

De ce unii copii se dau batuti, iar altii reusesc
Echipa Mamicilor

Suntem mamicile noii generatii care credem in puterea noastra de a face o lume mai buna impreuna cu piticii nostri.

Carol Dweck este profesoara de psihologie la Stanford si este renumita pentru cercetarile sale despre succes si motivatie. In cartea sa din 2013, Mentalitatea invingatorului. O noua psihologie a succesului, lanseaza o teorie conform careia mentalitatea copiilor este de doua feluri: flexibila si rigida.

Dorind sa vada cum gestioneaza copii provocarile si dificultatile, cercetatoarea a dat unor copii de 10 ani niste probleme putin peste nivelul lor. Unii au reactionat surprinzator de bine, au spus lucruri de genul: "Imi plac provocarile" sau "Sper ca voi invata din asta." Acesti copii aveau ceea ce numeste cercetatoarea o mentalitate flexibila. Ei au inteles ca si-ar putea imbunatati abilitatile odata ce raspund la provocare.

Insa alti elevi au considerat ca sunt supusi unei provocari mult prea mari. Din perspectiva mentalitatii lor rigide, inteligenta le-a fost pusa la incercare, si au dat gres. In loc sa se straduiasca, acesti copii s-au eschivat din fata provocarii.


Ce creeaza aceste comportamente din partea copiilor nostri? Tipul de lauda pe care il folosim - incepand chiar de la varsta de 1 an.

1 poza

Intr-un alt studiu, Dweck a adunat elevii de clasa a cincea, i-a impartit la intamplare in doua grupe si i-a pus sa lucreze la problemele unui test de IQ.

Apoi a laudat primul grup pentru inteligenta lor:

„Este un scor foarte bun. Sunteti foarte inteligenti.”

Al doilea grup a fost laudat pentru efort:

„Este un scor foarte bun. Probabil ca v-ati straduit cu adevarat.”

A continuat sa testeze copiii, inclusiv prezentandu-le posibilitatea de a alege intre o sarcina mai dificila sau mai usoara.


„Cu cat te straduiesti mai mult, cu atat devii mai inteligent”

2 poza

Copiii laudati pentru efortul lor au acceptat sarcina dificila, stiind ca ar avea ceva de invatat. Inainte, efortul si dificultatea ii faceau sa se simta nesiguri, dar acum au fost dispusi sa se descurce.

Copiii laudati pentru inteligenta lor au solicitat sarcina mai usoara, stiind ca exista o sansa mai mare de succes. Pe masura ce gradul de dificultate al sarcinii a crescut, acesti copii si-au pierdut increderea si au fost mult mai tentati sa isi umfle notele finale in fata parintilor.


Putem schimba o mentalitate rigida?

Dweck a avut aceeasi intrebare. Cercetatoarea a descoperit ca elevii cu mentalitati rigide, cei care fusesera laudati pentru inteligenta, au reusit sa-si imbunatateasca notele cand au fost invatati ca efortul ii ajuta sa formeze conexiuni noi, si astfel devin inteligenti.

Asadar, nu este niciodata prea tarziu pentru a le arata copiilor care este scopul dificultatii si al efortului. Sa ii sprijinim sa imbratiseze cat mai multe provocari, sa isi dezvolte abilitatile, sa iasa din zona de confort si sa nu se dea batuti.

Gandeste-te la copilul tau si punctele lui tari. Cum crezi ca il poti ajuta sa isi dezvolte calitatile?