De ce sunt spaima si emotiile negative constructive pentru mama

De ce sunt spaima si emotiile negative constructive pentru mama
Speranta Farca

Speranta Farca, psihanalist, conferentiar universitar, doctor in stiintele educatiei si autoare a mai multor carti pentru parinti dintre care ultimele sunt „Venirea pe lume a copilului” si „Independenta copilului”.

Speranta Farca explica de ce mamicile ar trebui sa accepte emotiile negative si sa intelega ca ele sunt normale si constructive pentru devenirea lor ca mame.

Sentimentele si starile pe care le avem dupa nastere s-ar putea sa nu semene deloc cu ceea ce ne-am imaginat. In loc sa fim in culmea fericirii, s-ar putea ca, din contra, sa ne simtim confuze, triste si speriate.

Este firesc, ne spune Speranta Farca, psihanalist, conferentiar universitar si autoare a mai multor carti pentru parinti. Emotiile negative isi au rolul lor in asumarea posturii de mama si in conectarea la nevoile bebelusului proaspat adus pe lume. Va invitam sa cititi in continuare un interviu cu Speranta Farca, dintr-o serie menita sa linisteasca temerile proaspetelor mamici.

A fi mama inseamna si spaima, si tristete, si refuz, si neintelegere. Si toate sunt folositoare pentru cel mic

Mama se pregateste sa fie mama de cand este fetita, de cand isi leagana papusa, de cand se indragosteste in adolescenta si mai apoi, de cand decide in mod matur sa intemeieze o familie alaturi de partenerul sau pe care il iubeste. Toate acestea sunt deveniri importante fara de care mamicia ar avea multe de recuperat.

Mama cu bebelus dormind in brate

De asemenea, sarcina este si ea o etapa in care mama parcurge impreuna cu copilul prima lui viata, cea intrauterina. Este o devenire impreuna care o ajuta pe mama sa suporte tensiunea primelor luni de dupa nastere. Nimic din ceea ce ni se intampla nu este in van sau nefolositor. Nu doar ca suntem in acord cu noi insene, dar suntem in acord intotdeauna si cu copiii nostri, chiar cu mai multi deodata, in acelasi timp, desi pare o misiune imposibila.

Impresia dezacordului exista mai mereu, dar ea vine din intelectualizari, din interpretari gresite sau poate, din neconcordante cu asteptarile altora, din spaima de a nu fi la inaltime, din anticipari pe care realitatea nu le confirma.

De exemplu, inainte de venirea primului copil este posibil sa credem ca dupa ce-l vom avea in brate vom zburda pe strazi de fericire (daca am face asta, am fi total in dezacord cu copilasul). In realitate, ne putem trezi triste, goale de fatul care ni se misca in uter, speriate ca nu vom face fata, disperate ca nu-i vom putea oferi copilului nostru minunat mai mult decat o mama nepriceputa (sunt sentimente grele, dar care exprima si ceea ce simte nou-nascutul). De asemenea, atunci cand copilul creste, este necesar un grad tolerabil de neintelegere care sa-i permita copilului sa se desprinda (aici „neintelegerea” inseamna adecvare la nevoia de independenta a copilului).

Adecvarea inseama si spaima, si tristete, si refuz, si neintelegere. A fi mama nu inseamna nici in basme doar iubire, daramite in realitate. Devenirea ca mama este mult mai complexa decat poate mintea sa cuprinda si decat suntem capabile sa anticipam ca nemame. Sigur, intelectual ne-am dori sa-i oferim copilului o lume perfecta cu o mama perfecta din care sa decupam tot ce-i rau si tot ce-i negativ; din fericire nu putem realiza aceasta, iar pentru ca nu putem fi perfecte, ne multumim sa fim doar adecvate.

Ca mame ne invaluim copilul cu toate afectele pozitive si negative de care este capabil un om, invatandu-l astfel alfabetul emotional al limbii materne.

Fricile sunt constructive pentru mama

Nimic din ceea ce simtim nu este un consum in van de energie. Spaimele noastre ne ajuta sa ne putem apara in fata pericolelor si sa ne constientizam limitele cu scopul de a gasi solutii adaptative pentru o supravietuire fericita. Spaimele ne impulsioneaza dezvoltarea si nu avem de ce sa ne amortim simtirea lor sau sa le ascundem sub „presul” constiintei cand putem sa le folosim forta pentru a ne maturiza afectiv. Evolutia afectiva a omului este marcata de o evolutie a fricilor sale caci el are capacitatea speciala ca din cele mai cumplite temeri sa-si construiasca puterea si echilibrul; din neputinte si dizabilitati sa-si structureze acele calitati care-i dau unicitatea.

Mama tine picioruse de bebelus in mana

Mama simte spaime care o ajuta sa fie grijulie, sa fie prezenta si disponibila, sa inteleaga pe propria-i piele fricile cu care se confrunta copilul sau pentru a-i oferi modele de gestionare.

Spaimele noastre profunde nu sunt altceva decat un important motor al dezvoltarii afective fara de care nu am avea numeroase calitati. De pilda, in raport cu angoasa primara declansata la nastere, mama reuseste sa construiasca o unitate psihologica cu copilul necesara pentru intelegerea lui profunda; in relatie cu spaima de separare ne construim atasamentul, capacitatea de a iubi, de a fi consecventi si constanti cu noi insine, de a fi independenti si dornici de libertate; in functie de teama de necunoscut ne formam capacitatea de anticipare, curiozitatea, dorinta de a cunoaste si de a cerceta, nevoia de organizare predictibila si de autocontrol; in fata fricii de moarte ne descoperim ca fiinte spirituale, capabili de a pretui viata noastra si a altora, de a oferi sens evenimentelor si de a fi creativi; in legatura cu teama de pierdere a integritatii corporale ne formam capacitatea de a avea grija, de a repara, de a vindeca, de a proteja, de a ne accepta neputintele.

Toate fricile care impulsioneaza dezvoltarea copilului au un ecou puternic in mama care se confrunta personal cu ele. In raport cu aceste spaime, copilul isi formeaza abilitati importante pentru viata, iar mama isi construieste competente afective de care nu se credea in stare.

Mama, in relatie cu copilul ei, invata si il invata sa-si transforme ingrijorarea in grija, vinovatia in responsabilitate si nevoia de control in autocontrol, in capacitatea de a avea incredere.

Toate gandurile si starile mamei sunt importante

Toate emotiile si gandurile mamei sunt folositoare caci decodifica stari ale copilului prin efectul de „ecou” fara de care el s-ar simti singur si parasit. Copilul mic nu este inca un om de lume caci nu a interiorizat refularile comunitatii si interdictiile ei. Or, mama este singura care regreseaza urmandu-si copilul in taramuri antecivilizate. De aceea este firesc sa fie bântuita de trairi, ganduri si vise care pot parea inspaimantatoare sau bizare deoarece se afla in afara acceptabilului social, al politetii si al regulilor de convietuire.

Mama isi alinta bebelusul inainte de culcare

Este situatia din povestea lui Creanga in care mama plange speriata de drobul de sare. Sotul ei, exponent al „lumii civilizate” o considera zaluda si isi ia lumea in cap neputand suporta atata regresie. Sunt registre diferite in care se afla „normalul” fiecaruia: pentru barbat este important sa ramana in conexiune cu lumea, iar pentru mama este mai important sa fie alaturi de copilul ei, sa paraseasca pentru o perioada starea de „civilizatie”. Mama bebelusului, cel mai adesea, se descurca cu aceste regresii profunde daca are pe cineva care sa o sustina. Atunci insa cand simte ca-i este foarte greu si nu mai face fata, ar fi bine sa caute un sprijin care sa o ajute sa se inteleaga si sa-si revina.

Toate gandurile si starile mamei sunt importante chiar daca sunt grele sau neobisnuite. Daca mama ar incerca evitarea a ceea ce simte sau ii trece prin cap si-ar evita de fapt copilul, iar relatia cu el ar fi in suferinta.

Despre Speranta Farca:

Speranta Farca, psihanalist, conferentiar universitar, doctor in stiintele educatiei si autoare a mai multor carti pentru parinti dintre care, ultimele sunt „Venirea pe lume a copilului” si „Independenta copilului” (ambele e-book publicate pe iTunes): http://speranta.farca.ro/.