Intuitia: cea mai puternica resursa a unei mame

Intuitia: cea mai puternica resursa a unei mame
Speranta Farca

Speranta Farca, psihanalist, conferentiar universitar, doctor in stiintele educatiei si autoare a mai multor carti pentru parinti dintre care ultimele sunt „Venirea pe lume a copilului” si „Independenta copilului”.

Speranta Farca ne explica de ce mamicile sunt „psihoterapeutii” naturali ai bebelusilor lor, stiind ce e mai bine pentru ei, dincolo de orice sfat sau reteta.

Atunci cand devenim mamici, presiunea preconceptiilor si asteptarilor legate de ideea de maternitate este foarte mare. Primim din toate partile sfaturi, modele si retete pentru cum sa ne intelegem copiii si cum sa le fim mame cat mai bune, iar acest lucru ne face de multe ori sa ne simtim coplesite si nepregatite in fata imensei provocari de a fi mame.

Vestea buna este ca solutia este in noi insene, dupa cum ne explica Speranta Farca, psihanalist, conferentiar universitar si autoare a mai multor carti pentru parinti. O mama care se simte ea la randul ei in siguranta si iubita va gasi in propriile emotii si intuitii resursele necesare sa isi inteleaga piticul. Va invitam sa cititi in continuare un prim interviu cu Speranta Farca, dintr-o serie menita sa linisteasca temerile proaspetelor mamici.

Cand un psihanalist devine mama: „Nu cartile pe care le citim sunt importante, ci disponibilitatea de avea incredere in intuitiile noastre”

Ca mama am descoperit ca nimic din pregatirea intelectuala nu ma putea ajuta cu copiii mei. Ba mai mult, multe din ceea ce stiam ma speriau si ma faceau sa-mi fac griji. Am vazut in jurul meu mamici admirabile care s-au adaptat natural la relatia cu copiii lor, desi unele foarte tinere, altele sarace, altele fara scoala, iar altele nesustinute de vreun sot sau de vreo comunitate.

In mamicie nu exista ierarhie si doar dezvoltarea afectiva este cea care conteaza. Nu cartile pe care le citim sunt importante, ci disponibilitatea de a evolua impreuna cu copiii nostri, de a-i asculta cu adevarat si de a avea incredere in intuitiile noastre.

Bebe me umarul mamei

Ca psihanalist, maternitatea mi-a schimbat mult traiectoria. Inainte de a fi mama am practicat psihoterapia psihanalitica cu copiii in mod clasic, dar apoi am simtit nevoia sa elaborez o altfel de abordare. Am observat ca interventiile din afara, oricat de adecvate ar fi, tot sunt percepute ca un „corp strain” familiei care, in mod firesc se opune. Pot fi durabile pe termen lung doar acele schimbari afective care vin din interiorul mediului copilul. De aceea, m-am centrat pe sprijinul mamelor pentru ca ele sa-si poata sustine copiii asa cum simt, cum intuiesc, cum li se pare lor adecvat, fara a le judeca si fara a le da lectii de buna practica.

Mamele sunt cele care cunosc intim ce se intampla cu copilul si tot ele detin calea spre o dezvoltare echilibrata, au intuitii exacte si o energie neobosita. Aceste calitati le transforma in „psihoterapeuti” naturali pentru copiii lor daca gasesc un minim sprijin si o minima intelegere.

Ele reusesc sa-i fie alaturi bebelusului ascultandu-se pe sine, avand incredere in ceea ce simt si lasandu-se seduse de el. Aceasta poate implica eludarea sfaturilor binevoitoare din jur, a comparatiei cu alte mamici si cu alti bebelusi, renuntarea la propriile-i asteptari legate de maternitate si renuntarea la incercarea de a descoperi „retete de succes rapid in 10 pasi simpli”.

Asumarea rolului de mame: sa lasam deoparte preconceptiie legate de „mama perfecta” si sa fim noi insene

Mamicia este un rol pregatit din copilarie, o devenire sustinuta de numeroase jocuri si fantasme. Problematica nu este asumarea rolului, ci dezvrajirea lui. Atunci cand eram copii ne parea ca lumea este a adultilor, ca ei fac mereu ce vor, iar noi trebuie doar sa ne supunem. Cand am ajuns mame vedem ca suntem in zona maxima de frustrare, nu numai ca nu mai putem face nimic din ceea ce vrem, dar nici macar nevoile de baza nu ni le mai putem implini: sa dormim 4 ore legate pare de domeniul fantasticului, dusul zilnic este un lux acordat cu implicarea altora, iar sa facem guturai e mai mult decat ne putem permite.

Intuitii de mama

Mamicia inseamna sa renuntam la dorinte nevrotice si sa ne urmam calea naturala: ne-am dori sa fim altfel decat mamele noastre, dar avem nevoie sa devenim noi insene; am dori ce este mai bun pentru copilul nostru, dar el are nevoie doar de disponibilitatea noastra asa cum suntem. Asumarea rolului de mama nu e dificila in sine, dar presupune o crestere afectiva care sa ne permita sa ne dedicam copilului fara a ne pierde pe noi insene.

A fi mama inseamna si confruntarea cu multa ambivalenta, ceea ce poate fi obositor psihologic: vrem sa ne dedicam total copilului nostru, dar simtim nevoia sa mai fim si libere de el; vrem sa-i oferim o atmosfera perfecta, relaxata, dar cu cat ne straduim mai tare cu atat suntem mai incordate; am vrea sa satisfacem cat mai bine nevoile copilului, iar cand ne intram in rol, nevoile lui se schimba.

La nasterea copilului, se naste si o mama din femeie, o mama specifica, doar a acelui copil, conectata la nevoile lui si capabila sa evolueze afectiv impreuna cu el, in ritmul lui, pana la desprindere si independenta. Mamicia este un rol afectiv, diferit cu fiecare copil in parte si mereu altul in fiecare etapa a dezvoltarii si a relatiei.

Chiar daca rolul matern acapareaza exclusiv femeia cand copilul este mic, odata cu cresterea lui si mama evolueaza spre independenta elaborandu-si resturi ale dependentelor mai vechi. Femeia, invatand sa nu continuie a se defini pe sine prin copiii ei si dupa varsta prunciei, reuseste sa se desprinda si de modelele materne din copilarie pe care avea tendinta fie de a le replica, fie de a li se opune.

Maternitatea este o experienta integratoare care ii ajuta femeii sa fie mai feminina, mai empatica, mai organizata, mai competenta la locul de munca si mai implicata social.

Empatia mama-copil: mamica trebuie sa se lase complet influentata de beblusul ei pentru a-i intelege nevoile

Nu mama isi influenteaza decisiv copilul, ci invers! Mama este cea care se lasa influentata de copilul ei pentru a-l intelege, pentru a simti ceea ce el nu poate inca sa exprime. Asa cum copilul, in perioada intrauterina, reuseste sa-si modifice mama hormonal si fiziologic pentru a o face „locuibila”, si dupa nastere, o influenteaza psihologic pentru a-i fi simtite starile si a-si face intelese nevoile.

Bebe si mama dorm

Pentru aceasta conexiune puternica a mamei la nou-nascutul sau este nevoie ca ea sa se simta in siguranta pentru a regresa. De cele mai multe ori, mama nu-si poate asigura singura, imediat dupa nastere, siguranta de care are nevoie. De aceea, ea are nevoie de un partener care sa o sustina si sa o inteleaga si care sa-i medieze relatia cu exteriorul. Dupa ceva vreme, mamei ii trebuie si o comunitate de sustinere care sa o sprijine si sa o integreze. Daca mama nu dispune de acest sprijin necesar din exterior este posibil sa nu-si permita sa regreseze atat de mult pentru a-i simti copilului sau starile, iar pe acest fond ar putea uneori sa fie inadecvata sau incapabila de intelegere afectiva.

Pentru ca mama sa-si poata iubi neconditionat copilul, are nevoie ea insasi sa fie acceptata si sustinuta neconditionat. Ea isi poate influenta negativ bebelusul doar atunci cand nu-si permite sa se lase influentata de el deoarece ea insasi nu se simte inteleasa, acceptata si sustinuta.

Despre Speranta Farca

Ca profesoara ma simt impresionata de frumusetea jocului gandirii in timp real, al descoperirii si evidentierii potentialului intelectual si creativ pe care fiecare dintre studentii mei il are.

Ca psihanalista ma vad intr-o pozitie de facilitator al retrairilor, al descoperirii si al reorganizarii de sine intru crestere, dezvoltare si desprindere afectiva. Aici ma las fascinata de forta sanatoasa a inconstientului, de frumusetea ce se poate isca din „bube, mucegaiuri si noroi”, de forta propulsatoare care se afla in spatele fiecarei traume, al fiecărui esec, al fiecarei neimpliniri.

Aceste manifestări profesionale ale mele sunt „drumuri impreuna” in care prezentul „aici si acum” obnubileaza orice proiect personal.

Activitatea in care eu sunt centrala, creativa si activa este scrisul. Aici am numeroase proiecte de viitor. Scrierile mele, fie ca sunt carti, articole sau interviuri, au trei dimensiuni esentiale care ma reprezinta. O prima dimensiune este aceea a fictiunii teoriei mele despre dezvoltarea psihologica umana care este de fapt firul unei povesti, actiunea si sensul. A doua dimensiune este aceea a bucuriei de exprimare in limba materna, a fericirii din jocul rostirii unde cuvintele creeaza o realitate consistenta. A treia dimensiune este una terapeutica a prinderilor de inconstient, a descoperirii unor locuri comune bantuirilor omenesti menite sa trezeasca interpretari personale in fiecare dintre cititori.

Articolele mele despre psihanaliza si despre educatie pot fi citite pe blogul meu: http://speranta.farca.ro/. Tot aici imi anunt si aparitia cartilor. De asemenea pot fi gasită si pe pagina mea de facebook.

Speranta Farca, psihanalist, conferentiar universitar, doctor in stiintele educatiei si autoare a mai multor carti pentru parinti dintre care, ultimele sunt „Venirea pe lume a copilului” si „Independenta copilului” (ambele e-book publicate pe iTunes).