De la viata de cuplu la viata de familie

Mi-a fost foarte greu sa ma apuc sa scriu despre ea si asta pentru ca, in cazul nostru, este foarte proaspata. Ii simt prezenta, dar nu-i cunosc inca toate aspectele. Insa stiam ca o sa vina si eram pregatiti (atat cat poti fi) sa ne-o asumam.

Ea exista, nu trebuie sa te pacalesti ca nu ar fi asa. Trebuie sa inveti sa o accepti, nu sa o ignori, caci numai acceptand-o cred ca te poti bucura pe deplin de ea.

Schimbarea pe care un copil o aduce in viata unui cuplu, caci despre dansa incerc cu sinceritate sa va vorbesc, este una dintre cele mai miraculoase stari pe care un cuplu solid o poate trai.

Multa lume cand ma intreaba “..si, chiar iti schimba viata? Ma refer la viata in doi…”, o face gandindu-se la tot ce poate fi mai nasol, mai greu de indurat. Pe scurt, se gandesc mai mult la minusuri si nu la marile plusuri.

Raspunsul meu pentru ei este: totul e diferit, dar e mult mai frumos. Aceasta schimbare reprezinta o proba a multor cupluri. Dar nu inseamna ca proba nu iti poate aduce cel mai frumos parcurs al vietii.

La inceput, in primele saptamani, primele luni, cred ca se pun bazele acestor noi relatii. Asa cum iti asterni atunci, asa dormi (bine, la figurat vorbind, ca la propiu dormi in mod cert mult mai putin).

Noi am vrut sa fim echipa si am “muncit” pentru asta inca de dinainte de a se naste Vlad. A fost pregatirea noastra de a intampina Schimbarea. Am mers impreuna la cursuri de puericultura, eu citeam noaptea cu voce tare dintr-o multime de carti despre cresterea si educarea copiilor ca sa auda si el, ne faceam impreuna proiectii si incercam inca de atunci sa alegem anumite directii.

Lasam schimbarea sa castige teren pentru ca incepeam sa avem ritualuri, cum era cititul in fiecare seara despre acest subiect.

Apoi, dupa nastere, Radu a ramas cu mine in maternitate si in acele 3 zile am invatat tot impreuna ABC-ul de la asistente. Chiar daca sunt multe lucruri pe care o mama le simte altfel pentru copilul ei, cred ca trebuie sa insiste (si de multe ori sa se lupte cu instinctul ei de a-si supraproteja puiul) sa nu il priveze pe tata de a fi aproape de bebelus pe cat de mult posibil.

Noi ne-am incurajat unul pe altul tot timpul pana acum, ne-am dat forta unul altuia. Cred ca e esential ca o femeie sa isi simta aproape sotul intr-un astfel de moment. Cand orele de somn sunt putine, cand esti evident mai obosita, cand se intampla atat de multe schimbari in tine, e atat de necesar, de valoros, de frumos sa il simti pe el langa tine. Eu am simtit asta, mai ales la inceput, cand eu ma trezeam sa alaptez din doua in doua ore (chiar si mai des), iar el se trezea (indiferent de ora) sa sterilizeze biberoanele, pompa de san sau sa pregateasca formula cu care iesisem din maternintate, pana cand am ramas exclusiv pe san. Au fost dovezi de mare iubire pentru mine, au fost gesturi care m-au facut sa-l pretuiesc mai mult si sa-l iubesc mai tare ca niciodata.

Schimbarea loveste in momentele petrecute doar in 2. Prima oara am iesit la cinema, desi aveam obiceiul de a merge de mai multe ori pe saptamana, abia dupa vreo luna jumate de la nastere – poate chiar doua, daca nu ma insel. Nu mai stiu exact astfel de date, eram usor nedormita in perioada respectiva…

Eram asa de somnoroasa, incat m-a bufnit rasul cand a inceput filmul in cinema, gandindu-ma ca, desi am facut atatea scheme complicate ca sa ne bucuram de o seara a noastra (cheam-o pe bunica, fa provizii, pregateste laptele, trimite SMS-uri de confirmare etc.), mai mult ca sigur o sa adorm de oboseala. Noroc ca filmul a fost bun si m-a tinut treaza. Ideea e ca ai nevoie de ceva organizare pentru o seara in 2. Dar asta nu e neaparat un lucru rau.

Ah, o regula pe care ne-am impus-o si care inca functioneaza, e ca bebe sa aiba patutul lui, in care sa doarma in fiecare noapte. Eu am tinut foarte tare de regula asta, desi nu imi era (si nu imi e) intotdeauna comod. Dar dormitorul nostru si camera lui sunt efectiv lipite, asa ca ma pot scula de cate ori e nevoie din patul nostru si ma pot duce in camera lui unde sa ii dau sa pape, sa il linistesc si unde sa-l las la culcare din nou in patul lui. Stiu ca parerile sunt impartite aici, dar eu asa am simtit ca e mai bine pentru toti 3.

Ok, deci sunt mai putine momentele in 2, dar sunt atat de frumoase cele in 3!

Cand ma gandesc la cele mai frumoase clipe ale unei zile, sigur ma gandesc si la baia lui Vlad pentru ca atunci suntem intotdeauna toti 3, dar INTOTDEAUNA. Nu stiu cum, dar am reusit sa facem din asta o regula, desi nu ne-o propusesem. Poate pentru ca un copil iti cere aceasta disciplina, iti impune organizarea despre care vorbeam si mai sus. Iti cere ritualuri. Iar aceste ritualuri, daca e sa fim cu adevarat onesti cu noi insine, te fac sa petreci mai mult timp cu partenerul de viata, fie in 2, fie in 3. Pentru ca inaintea Schimbarii, erau zile cand lasam alte activitati sa ne conduca, sa ne fure atentia si pierdeam multe alte momente in 2. Poate tocmai cu gandul ca “avem tot timpul din lume”, se intampla ca aveam de fapt mai putin timp al nostru pe care sa-l pastram cu grija intr-o zi. 

Micul dejun e un alt moment al zilei care pana acum 6 luni era parca mai …sec. Acum nu exista sa nu fie si el langa noi, gangurind in balansoarul lui sau in bratele noastre. Iar el da valoare unor momente aparent banale ale zilei, unor momente pe care le treceam cu vederea inainte. In primele zile dupa ce am iesit din maternitate, radeam amandoi la micul dejun ca totul parea sa fie ca inainte (acelasi decor, aceeasi mancare, aceeasi lumina in bucatarie), doar ca acum, dintr-odata, langa noi a aparut Intrusul. Si ca Intrusul a intrat in casa si Gata! Nu mai pleaca. Ni se intampla asta si acum. Sa ne uitam unul la altul, apoi la el si sa ne zambim complice: Opa, e si Intrusul, e si Perfectul nostru cu noi.

Si apoi plimbarile lungi prin cartier, prin parcuri, tot in 3, pe care pur si simplu le ador. Cand simt ca vorbesc cu Radu ore bune lucruri pe care nici nu stiu daca apucam sa i le spun inainte, dar pe care acum i le impartasesc ritualic, asa cum Schimbarea ne-a obisnuit sa o facem.

In timpul unor astfel de plimbari (pe care nu le faceam inainte), avem timp sa comunicam cu adevarat in 2, in timp ce bebe ne priveste zambind din carucior, simt ca relatia noastra a ajuns in cel mai frumos moment al ei. Ca dupa 10 ani, am primit cu maturitate Schimbarea in viata noastra de cuplu, am acceptat-o si invatam zi de zi sa ne bucuram de ea cat mai mult.

Sigur ca nu mai putem pleca in vacanta in India ca nebunii (cel putin momentan). Dar cine ar fi banuit ca o iesire la mare la noi, genul de iesire pe care in anii trecuti nici nu o numaram la categoria vacante, poate sa insemne atat de mult, caci e prima iesire in 3 la mare, e prima data cand ii arati intinderea aceea albastra, intindere pe care si tu o redescoperi acum cu alti ochi.
Micul dejun, plimbarea in parc, marea, o aniversare, o sarbatoare, un telefon dat acasa in pauza de lucru sunt toate altfel, caci capata valori si sensuri noi, nebanuite.

Schimbarea e de fapt nasterea lui si renasterea ta si, implicit, a cuplului.

P.S.: Am scris mult, stiu. Dar cu ocazia asta am avut timp sa mai pun pe hartie ce simt, asa cum o faceam in Jurnalul de sarcina. Asa ca ii mai spun o data lui Radu aici ca, in plus fata de tot de am scris mai sus, il iubesc si pentru tot ce i-a transmis lui Vlad, pentru tot ce e al lui in copilul nostru, asa Mai Mult ca Perfect cum e el. Scriam la un moment dat pe blog ca e minunat cand constati ca sentimentul acesta al iubirii e nemarginit. Ca ai senzatia ca iti iubesti cu tot sufletul sotul si apoi iti iubesti cu toata fiinta copilul, iubindu-ti la fel de tare sotul ca si pana atunci. Sau poate mai tare. Caci uneori ma uit la Vlad si il iubesc pe Radu sau mai uit la Radu si il iubesc pe Vlad. Pentru ca de acum suntem 3. Si pentru ca dragostea nu are limite.