Inteligenta copilului, mostenita de la mama

In ultima perioada au fost promovate rezultatele unor studii care au starnit multe intrebari, curiozitati si controverse, care spun ca inteligenta este mostenita de la mama si ca rolul tatalui este secundar. Eu cred ca este bine sa ne uitam la aceste studii dintr-o perspectiva mai larga si cuprinzatoare. Multe dintre ele sunt inca intr-un stadiu incipient pentru a putea avea “certitudini”. In plus, este important sa fim atenti la utilitatea si relevanta unor mesaje.

Daca spunem ca inteligenta copilului este data de mama, presiunea si responsabilitatea mai mare va reveni pe umerii mamei. Viata reala ne arata, dincolo de interpretarea unor studii, ca mama are propriile ei nevoi pentru a raspunde nevoilor copilului, iar nevoile celui mic sunt atat de complexe, incat este necesar sa invete si sa preia diverse abilitati si competente din partea tatalui.

Dar ce spun studiile despre inteligenta copilului

Un studiu longitudinal al Universitatii din Glasgow, in cadrul Departamentului de Sanatate Publica, Studii Medicale si Sociale, a intervievat din anul 1994 aproximativ 12,686 de tineri cu varste cuprinse intre 14 si 22 de ani. Cercetatorii au descoperit ca cel mai bun predictor al inteligentei lor este inteligenta mamei, iar inteligenta acestora variaza, in medie, cu 15 puncte fata de cea a mamei.

Un alt studiu, genetic de aceasta data, ne arata ca gena responsabila cu inteligenta este localizata pe cromozomul X. Acest lucru a dus la concluzia ca inteligenta copilului are o contributie mai mare din partea mamei, ea avand doi cromozomi X, in comparatie cu tatal, care prezinta doar unul. Inteligenta este insa genetica in proportie de 40-60%, restul datorandu-se si altor factori. Inteligenta este un construct, o suma de abilitati, atat cognitive, de rezolvare a problemei, cat si emotionale. Ambii parinti au aceste abilitati dezvoltate, care contribuie la evolutia inteligentei, nefiind unele mai puternice si altele mai putin.

Atasamentul securizant, predictorul inteligentei copilului

Alte studii arata ca un predictor relevant al inteligentei este atasamentul securizant al mamei cu copilul. In acest fel, micutul se simte in siguranta si are incredere sa exploreze lumea, sa-si exprime curiozitatea, sa rezolve probleme desi uneori traieste un disconfort, iar asta datorita bazei de siguranta din relatia cu mama, dar si cu tatal. Atunci cand micutul se simte in siguranta cu mama, el se poate exprima si isi poate dezvalui nevoile si preferintele, traind in acceptare si intelegere alaturi de aceasta. Insa, pentru ca ea sa ii poata oferi cu usurinta copilului un atasament securizat, are nevoie sa primeasca iubire neconditionata de la partenerul sau. Tatal trebuie sa fie pentru ea o baza de siguranta si comfortul emotional.

Creierul unui copil care se simte iubit si are un atasament sigur cu mama, se dezvolta intr-un mod diferit. Spre exemplu, exista studii care arata ca hipocampul, formatiunea din creier responsabila cu invatarea si raspunsul la stres, este de 10 mai mare la copiii cu un atasament sigur. Rolul tatalui este adesea indirect, el avand nevoie, biologic, sa se poata desprinde mai usor de copil si mama pentru a merge la munca si pentru a le oferi resursele materiale de care au nevoie. De aceea, pentru tatici reprezinta un efort sa se ataseze de copil, in putinul timp pe care il petrece acasa, cu mama si copilul.

Ce ne spun studiile despre performantele academice ale copiilor si nivelul lor de inteligenta? Unele puncteaza atat rolul mamei, cat si al tatalui, fara diferente de gen, alaturi de un alt indicator esential, si anume calitatea relatiei mama-tata. Tatii care sunt implicati in viata copilului prescolar il ajuta in dobandirea abilitatilor sociale pe care le va exersa alaturi de ceilalti copii. Comportamentele sociale ale micutului, cooperarea, abilitatea de a-si forma si mentine prietenii sau de a rezolva conflicte, depind de implicarea tatalui, de cat de afectuos este si cat de mult timp petrece cu cel mic. Pe de alta parte, implicarea mamei, prin apreciere si stimulare verbala, sprijina copilul in dezvoltarea abilitatilor lui sociale. Relatiile si dezvoltarea cognitiva si sociala a copilului sunt complexe si, firesc, cel mic invata competente diferite de la mama si de la tata, cu influenta temperamentului copilului.

Modul in care raspund parintii la disconfortul emotional al copilului influenteaza dezvoltarea lui socio-emotionala. Astfel, in momentul in care parintii evita comunicarea cu cel mic despre eventualele lui probleme, copilul pierde sansa de a invata modul in care isi poate regla emotiile, acceptarea lor si felul in care va reactiona in situatii emotionale intense sau stresante. Invata in schimb mecanisme de aparare, agresivitate, izolare, furie intensa, tristete, defensivitate sau critica. Cand parintele raspunde oferind confort emotional si sprijin in rezolvarea problemei, copilul va invata acceptarea emotiilor si acceptarea de sine, increderea in el, empatia si atentia fata de emotiile lui si ale celor din jur.

Subiectul “inteligentei” are multe nuante, insa ce este in controlul nostru, dincolo de genetica, care are cu siguranta o pondere, este grija pentru relatii sanatoase intre mama si tata, intre mama si copil si intre tata si copil.