Istoria educatiei timpurii

Acest aspect, dar si modul ei de structurare, sunt elemente care fac din educatia timpurie ceva cu totul unic.

Urmarind ruta educatiei timpurii, observam 3 etape in istoria acesteia:

• Fundatia filozofica – oferita de John Amos Comenius, John Locke si Jean Jacques Rousseau.
• Dezvoltarea metodologiei si a curriculumui – ale carui baze au fost construite de Johann Heinrich Pestalozzi, Friedrich Froebel, Maria Montessori si Rudolf Steiner.
• Atestat din punct de vedere stiintific, prin studii si teorii – de catre nume mari precum Sigmund Freud, Jean Piaget si Erik Erikson.

Programul denumit gradinita a fost dezvoltat de catre Friedrich Froebel in anul 1890 si a fost primul adoptat in masa, atat in Europa, cat si in afara granitelor acesteia. Principiul care a stat la baza gradinitei lui Froebel a fost unul universal valabil pentru toti sustinatorii educatiei timpurii, si anume: practica si curriculumul acesteia trebuie sa fie adaptate conform abilitatilor, dezvoltarii si intereselor copilului. Un alt program acceptat la nivel mondial a fost cel dezvoltat de Maria Montessori.

Exista mai multe teorii care au devenit fundatia unor stiluri de predat, pe baza carora s-au dezvoltat mai multe programe de educatie timpurie. Printre acestea, amintim:

1. Metoda Maria Montessori

Prima femeie din Italia care a primit o diploma in psihiatrie, educatie si antropologie a fost insasi Maria Montessori. Bazandu-se pe convingerea ca fiecare copil se naste cu un potential anume, ea a
fost cea care a dezvoltat metoda Montessori, care presupune invatare practica, activitati adresate individului si jocul colaborativ, lasandu-i astfel pe copii sa exploreze liberi mediul inconjurator.
Metoda ei se concentreaza pe atentia catre copil si indrumarea acestuia in directia pe care el o alege atunci cand invata. Astfel, copiii invata sa faca alegeri creative in procesul de invatare, iar profesorii reprezinta un liant care ii indruma catre activitati relevante varstei lor.

2. Abordarea Emilia Reggio

Acest tip de invatare se bazeaza pe limbajul simbolic al copiilor si contextul unui curriculum orientat spre proiecte. Aceasta abordare este specifica zonei unde a fost dezvoltata, respectiv orasul Reggio Emilia din Italia si nu este o metoda, ci o miscare pentru o educatie timpurie progresiva si cooperativa. Abordarea Reggio Emilia este concentrata pe copil, fiind constructiva si utilizand invatatul prin experienta, in medii bazate pe relatie.

3. Invatarea pe baza de joaca

Conceptul invatarii pe baza de joaca se explica de la sine. Mergand pe principiul ca cei mici au o multime de invatat prin joculete educative, abordarea presupune incurajarea copilului sa afle raspunsul prin rezolvarea problemei si descoperire, invatand prin joaca, cu interventii minime.

Educatia timpurie este un pas important in educatia copilului, ce ii poate oferi o multime de oportunitati pentru explorat si invatat. Tie care dintre aceste tipuri de educatie timpurie ti se pare mai interesanta?