Joaca cu Montessori: limbaj si lectia celor 3 perioade - partea a doua

Joaca cu Montessori: limbaj si lectia celor 3 perioade - partea a doua
In primii ani de viata, micutii nostri invata sa comunice cu cei din jur si absorb detaliile din mediul lor ca un burete de informatie.

Exista posibilitatea ca piticul tau sa spuna primul cuvant articulat in mod intentionat chiar de la varsta de 1 an. Pentru asta, trebuie sa incurajam dezvoltarea lor prin a le vorbi constant. Mai exact, nu vorbim cu ei doar ca sa le transmitem ce trebuie sa faca, ci le si povestim despre lucrurile care il inconjoara sau cum merge ziua de azi.

Foloseste cu incredere carti, cantecele si rime pentru a le imbogati vocabularul celor mici. Vorbeste-le incet si clar, pentru ca ei sa auda si sa inteleaga fiecare sunet pe care il faci.

Anticiparea peste masura a nevoilor copiilor nostri nu ne ajuta in dezvoltarea limbajului acestora. Da-i piticului un motiv sa comunice! Nu raspunde mereu la cerintele micutului tau, atunci cand plange dupa ceva si iti arata spre locul unde se afla. Denumeste-i obiectul respectiv. Apoi, ii poti da ce ti-a cerut. In felul acesta, prichindelul tau va invata sa gaseasca cuvintele potrivite pentru a-ti cere ceva in mod special. Incetul cu incetul, obisnuindu-se cu acest tip de comportament, va incepe sa-ti arate obiecte prin casa, pentru a i se raspunde cum se numesc.

Subiectele preferate ale copiilor cu varste cuprinse intre 1 si 2 ani sunt animalele si sunetele pe care acestea le fac, mancarea, parti ale corpului si transporturi. Cu cat il expui pe cel mic la un vocabular mai diversificat, de la o varsta frageda, cu atat ii va fi mai usor sa asimileze cuvintele si sa dezvolte un limbaj corect. Nu este necesar sa vorbesti “bebeluseste”, asa ca nu ezita sa-i pronunti copilului tau cuvintele asa cum trebuie.

Instrumente muzicale de jucarie

In plus, este momentul oportun sa-ti inveti piticul despre maniere si conduita buna. Explica-i in ce situatii este adecvat sa spuna “te rog/ va rog” sau “multumesc/ merci”. Veti observa ca la varsta aceasta, limbajul receptiv este mai mare decat limbajul lor expresiv. Limbajul receptiv este abilitatea de a intelege limbajul auzit sau citit, pe cand cel expresiv reprezinta abilitatea de a pune gandurile in cuvinte si propozitii, intr-o maniera care sa aiba sens si sa fie in acelasi timp corecta din punct de vedere gramatical. Continua sa vorbesti cu cel mic si chiar implica-l in mici sarcini prin casa, pe masura ce incepe sa-si dezvolte abilitatile de miscare si devine mai independent.

Lectia Montessori a celor 3 perioade

Maria Montessori a avut o metoda de invatare a vocabularului pentru cei mici pe care ea a denumit-o “Lectia celor 3 perioade”. Cel mai bine este sa folosesti obiecte reale, cum ar fi: 3 tipuri de fructe de sezon, 3 tipuri de legume, imbracaminte sau ustensile. Poti folosi deasemenea si miniaturi de animale, din plastic, pe care le poti gasi in orice magazin de jucarii. Aseaza obiectele in fata celui mic, la masuta lui sau chiar pe o tavita sau intr-un cos.

  1. Introducerea obiectului. Arata obiectul piticului tau si spune-i: “Acesta este un…”, spunandu-i denumirea acestuia. Apoi, lasa-l pe cel mic sa-l atinga si sa-l miroasa si denumeste-l din nou. Repeta procesul cu toate obiectele si vei observa, in timp, ca prin miros si simtul tactil, alaturat unui sunet, copilul tau isi va reaminti mai usor obiectele atunci cand ii spui cuvantul.

    Legume crosetate de jucarie

  2. Cere-i prichindelului tau sa-ti arate obiectul pe care l-ai denumit. Incearca sa muti obiectele din locurile unde stateau initial si observa cum micutul tau va face legatura intre cuvintele tale si obiectele potrivite. Poti sa-l rogi sa mute obiectul respectiv intr-un alt loc pe suprafata unde se regasesc si celelalte obiecte. Rearanjand locurile acestora, te vei asigura ca piticul iti recunoaste obiectul dupa cuvantul pe care i-l spui si nu dupa localizarea acestuia. Pentru a diversifica si mai mult, poti include si cuvinte care definesc locul obiectului: in fata, in spate, primul, al doilea etc.

    Bebelus jucandu-se cu o galetusa

  3. Roaga-l pe cel mic sa denumeasca obiectul pe care i-l arati. Acesta este ultimul pas, la care se ajunge de obicei cu copii putn mai mari, care au mai multa fluenta in vorbire.

Incearca aceasta activitate ca pe un mic joculet si vei vedea cum dezvoltarea expresiva a copilului tau poate fi in acelasi timp distractiva si interesanta!