Prietenie intre parinti si copii?

Prietenie intre parinti si copii?
Domnica Petrovai

Domnica este psiholog clinician si psihoterapeut cognitiv-comportamental, fondator Mind Education Health, sotie si mama a doua fetite. Lucreaza cu pasiune de 20 de ani in domeniul promovarii sanatatii emotionale si are un interes deosebit pentru armonizarea relatiei de cuplu si pentru constientizarea importantei dezvoltatii continue a parintilor pentru a raspunde nevoilor copiilor.

Multi parinti isi cresc copilul cum si-ar fi dorit sa fie ei crescuti de parintii lor. Un editorial de Domnica Petrovai, in care aflam mai multe despre prietenia parinte-copil.

„Vreau sa fiu cel mai bun prieten al copilului meu!”,”Vreau sa fiu o mama buna, copilul sa ma placa”. Cu greu toleram disconfortul pe care il traim cand copilul ne respinge „nu mai esti prietena mea”. Uneori, pentru ca parintii nostri au fost mai distanti, reci si neimplicati emotional, sau mult prea intruzivi, controlandu-ne constant, e firesc sa ne dorim sa ne crestem copiii diferit. Sa nu repetam „greselile” parintilor asa cum le vedem noi acum si sa oferim copilului o altfel de relatie. In care sa se simta iubit. Intr-o relatie apropiata cu copilul nostru, cel mic trebuie sa simta ca suntem acolo pentru el, sa stie ca poate vorbi cu noi orice problema il framanta sau il supara, ca intr-o relatie sincera si deschisa. O relatie sanatoasa si apropiata este o relatie in care putem vorbi despre ce ne place si ce ne doare, fara teama de a fi criticati sau de a rani sentimentele celuilalt. Nu trebuie sa existe urme de durere sau resentimente intre noi, deoarece ne dorim ca micutul sa vada in noi un model demn de urmat. Prin urmare, nu trebuie sa ii fie frica sa ne vorbeasca in momentele in care ii este greu.

Familie in parc

Dar, oare, copilul are nevoie de un „prieten”? Cat de apropiata sa fie relatia si cat de mult spatiu este potrivit sa ii oferim copilului?

Un copil are nevoie cel mai mult sa se simta iubit, acceptat si protejat de catre parinte. L-am putea numi un fel de atasament securizant. Sentimentul de siguranta, alaturi de sprijinul necesar il ajuta pe cel mic sa-si formeze propria identitate si sa aiba incredere in el. Insa, o relatie mult prea apropiata a parintelui cu copilul il impiedica pe acesta sa isi formeze identitatea si sa isi dea seama cine este, cu gandurile, trairile, preferintele si alegerile lui. De aceea, trebuie sa-i dam copilului spatiul necesar, indiferent cat de greu ne este. Doar asa va ajunge sa se cunoasca si sa isi formeze granitele personale. Cand suntem prea apropiati de micutii nostri, consecinta este dificultatea copilului de a-si intelege si de a-si construi granitele personale. Prichindeii trebuie sa invete sa spuna NU cand va fi nevoie sau sa isi poata exprima propriile nevoi fara frica si cu responsabilitate. Tot in cazul in care avem o relatie prea apropiata, copilul invata cu greu responsabilitatea propriilor trairi, emotii, alegeri si actiuni. Intotdeauna parintele sau celalalt va fi responsabil. Invata sa dea vina pe cei de langa el si va invata cu greu asumarea in relatii. Intr-adevar, acesta este un proces care se intampla treptat, odată ce copilul creste si nevoia lui de dependenta emotionala scade. Mai incolo, se dezvolta si nevoia lui de explorare, autonomie, identitate si competenta. Un atasament securizant reprezinta baza increderii pe care o daruim copilului. Acest tip de atasament il face pe copil sa simta ca este inteles si acceptat de catre parintii lui, chiar si atunci cand greseste. Astfel, ii va fi mai usor sa tolereze disconfortul in situatii de explorare si noutate.

Mama si copil razand

Copilul - confidentul parintelui?

Atunci cand parintele impartaseste lucruri personale, ingrijorari, temeri sau probleme in relatii, copilul se simte coplesit, devine responsabil de cum ne simtim noi ca parinti si devine ingrijorat. Adesea, copilul simte nevoia sa isi protejeze parintele, ascunzand propriile lui ingrijorari, tristeti sau frici, de teama sa nu il supere sau impovareze si mai mult pe acesta. Acest lucru nu trebuie sa ne opreasca din a vorbi liber cu cei mici si de a le impartasi lucruri, dar cu masura, in functie de varsta si maturitatea emotionala a acestuia. Lipsa oricarei forme de intimitate este stresanta pentru un copil. Este ca atunci cand il intrebam cum a fost la gradinita, dar noi nu povestim mai nimic despre cum a fost ziua noastra. Intimitatea inseamna impartasire, dar fara sa devina un stres pentru cel mic. Deprimarea, furia excesiva si ingrijorarea sunt emotii pe care copilul nu are cum sa le perceapa sau sa le inteleaga fara sa se simta ranit.

Mama si fetita sub patura

Prietenia inseamna reciprocitate

Prietenia este o relatie care are la baza egalitatea si reciprocitatea. Ne respectam, avem grija unul pe celalalt si suntem responsabili amandoi de relatie. Ne acceptam vulnerabilitatile, greselile, reparam problemele intre noi atunci cand apar. Suntem loiali unul altuia si in relatia cu copilul nostru exista respect, acceptare, responsabilitate si grija noastra pentru nevoile celui mic. Pentru fiecare, ”prietenia” creata intre noi si copil are semnificatii diferite. O relatie prea permisiva, fara structura consistenta, reguli si limite ar putea fi nesanatoasa pentru copil, deoarece nu va putea percepe auto-controlul extrem de vital in formarea lui. Insa, o relatie mult prea apropiata l-ar putea impiedica pe micut sa isi formeze propria lui identitate si granitele personale. Parintele, iubitor si intelept, trebuie sa inteleaga ca are responsabilitatea de a repara situatia in momentul in care greseste, fara voia lui, si il raneste pe cel mic. Prichindelul este in grija noastra. El are nevoie sa se simta iubit neconditionat, acceptat, protejat si sprijinit sa evolueze, alaturi de noi, cei mai buni parinti pentru el.