Provocarile din primul an ca mama

De cand am devenit mama, viata mea s-a schimbat. S-a luminat, s-a imbogatit, s-a completat, dar s-a si complicat. Am intrat intr-o competitie cu mine insami. Ma refer aici la timp si la indatoriri. Practic, brusc mai aveam un rol de indeplinit si toate celelalte trebuiau sa treaca in plan secundar, cu atat mai mult in prima parte a vietii bebelusei mele.

Venirea pe lume a Carolinei a adus numeroase provocari. Prima despre care vreau sa va vorbesc si pe care cred ca o traieste majoritatea femeilor se refera la perioada sarcinii. M-am simtit privilegiata, sustinuta de cei din jur, dar si coplesita de cele mai multe ori de transformarile prin care trecea corpul meu.

Cu grija care ma caracterizeaza si cu rabdare, am reusit sa duc la bun sfarsit cele 9 luni si sa trec prin cea de-a doua provocare pregatita pentru mine – nasterea. Cu cateva saptamani inainte de termen, am primit de la medicul meu verdictul: urma sa nasc prin cezariana, deoarece fetita mea nu se intorsese cu capul in jos. Nu aveam la acel moment prietene apropiate care sa fi nascut recent in acest mod, ma pregatisem pentru o nastere naturala, asa ca am fost pusa in situatia sa ma adaptez foarte rapid. Am avut parte de suportul medicilor si asistentelor la maternitate, insa procedura in sine a fost destul de traumatizanta, fiind de altfel prima operatie serioasa la care eram supusa. Puritatea fetitei pe care am adus-o pe lume m-a facut sa am putere sa ma recuperez destul de repede, tocmai pentru ca imi doream sa ma ocup cat mai bine de ea.

Si asa am ajuns la a treia provocare, poate cea mai mare de pana acum – alaptarea. Ca la orice nastere prin cezariana, lactatia s-a instalat mai greu, dar cu ajutorul masajului si compreselor unei moase si apoi a unei pompe de muls, am reusit sa o pot hrani la san pe Carolina pana cand a implinit 6 luni. Alaptarea mai ales daca este la cererea bebelusului vine la pachet cu trezitul din 3 in 3 ore, cu oboseala, cu epuizare chiar uneori... Am trecut mai usor peste aceasta faza prin dragoste neconditionata pentru puiul meu, prin contemplarea fiecarui zambet si a fiecarui gangurit, dar si printr-un scurt ragaz pe care mi-l acordam din cand in cand.

Carolina a crescut si au aparut provocari noi si foarte diferite intre ele, cum ar fi cum sa invatam sa papam de toate, etapa diversificarii fiind insotita de multe nedumeriri rezolvate de medicul pediatru, de nervi tari pentru a o convinge ca broccoli nu e chiar sfarsitul lumii, dar si de nenumarate jocuri care sa o atraga in timpul mesei. De asemenea, a aparut problema mentinerii armoniei de cuplu si implicit a timpului petrecut in doi, bifata cu ajutor de la bunicii gata sa fie langa noi sau cu cate o iesire la film programata ad-hoc. O alta provocare a fost reluarea activitatii mele profesionale, lucru intamplat cand Carolina avea 8 luni si am sunat din nou clopotelul la Atelierul meu de Muzica pentru Copii.

Revenirea la silueta de dinainte nu mi-a dat foarte mari batai de cap, pentru ca nu m-am ingrasat prea mult in timpul sarcinii. Si totusi cu burtica tot am ramas, dar am si scapat ulterior treptat prin alaptare si exercitii de pilates. Si lista lucrurilor noi nu se opreste aici: colicii, prima raceala, plansetele primului dinte, vaccinurile, si toate celelalate incercari care acum mi se par normale au fost la vremea lor adevarate momente de cumpana.

Viata cu un copil devine mult mai complexa, asadar aparitia acestuia, mai ales daca este primul, inseamna multe lucruri si frumoase si putin mai greu de gestionat, dar absolut toate noi. Un copil nu vine cu instructiuni de folosire sau cu reteta, oricat te-ai documenta inainte. Asa ca e nevoie de rabdare sa descoperi pe parcurs cum sa iubesti, sa daruiesti si sa primesti.