Sanatatea emotionala – baza pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii

Sanatatea emotionala – baza pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii
Iulia Feordeanu

Iulia este psihoterapeut (Colegiul Psihologilor din Romania), membru al Asociatiei Romane de Psihologie Analitica, Instructor Aware Parenting - The Aware Parenting Institute, California; S.A.F.E© (Safe Attachment Family Education) Mentor - Universitatea din Munchen; Trainer pentru Adulti (ANC) si Trainer al Asociatiei Internationale de Sandwork Expresiv.
Cu o bogata experienta de lucru cu copii si parinti in practica privata si in institutii de invatamant, coordoneaza programe de educatie pentru copii si parinti la Asociatia Sol Mentis. A sustinut peste o suta de workshopuri pentru parinti si educatori in ultimii patru ani, cu accent pe cresterea constienta a copiilor si educatia continua a parintilor si a adultilor care lucreaza cu copii.
Crede in schimbarea care care incepe cu noi insine, adultii.

Cine nu isi doreste sa fie sanatos? Despre sanatatea emotionala insa, se vorbeste mai putin desi este la fel de importanta ca starea de sanatate fizica.


Cum este o persoana cu o stare de sanatate emotionala buna? Este o persoana care isi identifica usor trairile si care nu este coplesita de intensitatea emotiilor si a sentimentelor sale, ci reuseste sa le foloseasca drept ghid.

Asadar, este important sa ne (re)cunoastem emotiile. Emotiile de baza sunt trairile afective puternice inscrise in genele umane si care se formeaza intr-o zona mai veche a sistemului nervos, sistemul limbic. Deoarece emotiile sunt decodate la nivel neurologic separat de cortex (zona rationala, mai noua a creierului), acestea nu sunt rationale si nu pot fi controlate pe cai rationale. Rolul lor principal a fost si este in continuare sa ne ajute sa ne adaptam rapid mediului pentru a supravietui.

Desi exista chiar liste cu numeroase emotii foarte diferentiate, vorbim insa in general doar de sase emotii primare: furia, tristetea, bucuria, frica, dezgustul, mirarea. Aceste emotii apar si pot fi observate la bebelusi inca din primele luni de viata.

Este important de subliniat faptul ca nu exista emotii negative sau pozitive, ele reprezentand intotdeauna reactii instinctive ale psihicului cu scop adaptativ. Noi, oamenii, privim emotiile ca fiind pozitive sau negative in functie de starea placuta sau neplacuta pe care ne-o ofera, insa ele sunt intotdeauna legitime si nu pot fi controlate voluntar.

Pe de alta parte, sentimentele reprezinta modul subiectiv in care intelegem si reactionam fata de emotii. De aceea, diferite persoane pot eticheta si pot simti diferit aceeasi emotie in functie de diversi factori subiectivi (personalitate, temperament) sau externi (context cultural, educatie).

Pentru a ne bucura de sanatatea emotionala este necesar sa incepem cu primul pas: trebuie sa invatam sa ne recunoastem si sa ne numim emotiile.

poza colab 1

Acest lucru este posibil pentru copii mici, doar daca adultii care ii ingrijesc reusesc sa recunoasca, sa tolereze si sa eticheteze corect emotiile bebelusilor, numindu-le pentru acestia prin expresii, cum ar fi: “vad ca esti suparat”, “acum esti furios”, “vad ca esti bucuros”, “o, esti mirat!” vai, te-ai speriat!’, “of, observ ca nu-ti place” etc.

Pentru a garanta un start bun pentru sanatatea sa emotionala din viitor, un copil mic ar trebui ajutat ca, intre 18 si 30 de luni sa poata numi corect emotiile de baza: “sunt trist”, “sunt bucuros”, “mi-e frica”, “sunt furios/nervos”, “nu-mi place”.

De asemenea, tot cu ajutorul oglindirii empatice a adultilor este de dorit ca, pana la doi ani si jumatate, copilul sa invete sa isi recunoasca si sa isi exprime si cateva nevoi de baza: “mi-e somn”, “mi-e foame”, “sunt plictisit”, “vreau sa ma joc”, “vreau sa ma tii in brate”.

Dificultatile in recunoasterea si numirea emotiilor apar la copii din cauza ca adultii din jur fie nu empatizeaza suficient, fie nu reusesc sa reflecte copilului emotiile pe care acesta le traieste.

Acest lucru se intampla uneori pentru ca insisi adultii care se ocupa de copii (parinti, bunici, profesori, educatori, medici) fie au dificultati in a-si decoda si intelege propriile emotii, fie le este greu sa faca fata emotiilor dificile ale copiilor.

In cazul in care adultii care se ocupa de copii au dificultati cu gestionarea propriilor emotii, emotii trezite in relatia cu cei mici sau cu emotiile dificile ale acestora (cel mai adesea plansul si crizele de furie), li se recomanda sa incerce sa discute cu cineva despre dificultatile lor si sa incerce sa gaseasca sursa dificultatii si un nou mod de a intelege si a gestiona respectivele emotii, dar si moduri in care ar putea sa ajute copilul sa isi recunoasca si sa isi accepte emotia.

poza colab 2

Este evident insa ca un copil nu va putea sa isi accepte o emotie, chiar daca este ajutat sa o identifice, daca adultii din jurul lui nu o accepta. De aceea este necesar sa invatam sa facem diferenta intre emotii, care sunt declansate instinctiv si comportamentele care ne deranjeaza la copii. Emotiile nu sunt bune sau rele, ci ele pot fi interpretate ca fiind placute sau neplacute, insa neacceptarea lor nu ne va ajuta cu nimic, dimpotriva, ne va impiedica sa le intelegem si sa gasim cele mai potrivite moduri de a ne comporta in raport cu ele.

Specialistii recomanda sa nu respingem copilul atunci cand trece prin stari emotionale dificile (plange sau este furios) ci dimpotriva, sa ii fim alaturi si sa il ajutam sa proceseze respectiva emotie, limitandu-i in acelasi timp comportamentele distructive.

Plansul si crizele de furie la copii mici sunt considerate mecanisme naturale de eliberare a stresului. Astfel, daca incercam sa oprim plansul copilului sau furia lui, nu vom face decat sa contribuim la o mai mare acumulare de stres, la o izbucnire si mai zgomotoasa si mai greu de tolerat ulterior.

In concluzie, observand emotiile copiilor si invatandu-i sa le recunoasca si sa le numeasca, acceptandu-le (si limitandu-le comportamentele distructive), parintii si educatorii pun bazele viitoarei sanatati emotionale a acestora. In timp, recunoasterea si acceptarea propriilor emotii contribuie la o mai mare expresivitate, la dezvoltarea cunoasterii si a pretuirii de sine.