Sunt diferite asteptarile dinainte de nastere si realitatea de dupa?

Carolina a fost un copil dorit. Atat prin prisma punctului in care ajunsese casnicia mea cu Alexandru, cat si a faptului ca ma vedeam in ipostaza de mama. De fapt de cand ma stiu am avut porniri protectoare, instinctul de a avea grija de cei din jurul meu. Poate ca mi se trage si de la timpul petrecut cu multi copii langa mine la evenimentele sau emisiunile pentru si cu cei mici pe care le-am tot prezentat... Si la intalnirile cu prietenii nostri deveniti deja parinti, se stia ca juniorii stau cu mine ? A venit apoi momentul in care, si din dorinta de a dezvolta un proiect nou si care sa imi apartina in totalitate, am initiat Atelierul meu de Muzica pentru Copii. Asadar stiam despre mine ca sunt rabdatoare si cred ca de aici curajul de a avea propriul copil.

Nu intrasem insa in contact cu bebelusii, nu prea stiam ce presupune etapa de inceput, asa ca lucruri de invatat si de descoperit au tot fost. Si despre mine, si despre Alexandru si despre fetita noastra. Si am inteles ca oricat ai citi si ai intreba in stanga si-n dreapta, nu ai cum sa constientizezi ce urmeaza, cat este de ....nu, n-as spune greu, ci mai degraba coplesitor...de frumos, de complex...

Venirea pe lume a primului copil schimba cu totul viata de familie si atmosfera din casa. Ok, ai suzete si scutece peste tot, te aglomerezi cu carucioare, sticlute cu ser fiziologic etc...dar mirosul de bebe si tandretea pe care o emana fac din camera copilului un loc care te topeste. Numai cand scriu si imi amintesc, imi doresc deja sa o iau de la capat cu al doilea copil.

Fusesem la cursuri de puericultura, l-am luat si pe Alexandru cu mine, am fost ochi si urechi la asistentele din maternitate, dar tot m-am intrebat cand am ajuns pentru prima data acasa cu cea mica „ok, si acum ce?...” Si am realizat ca iubirea pentru copil si dragalasenia lui te determina sa stii ce sa faci. Pur si simplu. Daca mai esti si calma si dispusa sa ii dedici cea mai mare parte timpul tau, e cu atat mai bine.

Realitatea de dupa nastere a fost diferita fata de asteptarile mele si in sens negativ si in sens pozitiv. A fost mai grea pentru ca de exemplu nu ma asteptam ca alaptatul sa fie un „procedeu” atat de complicat, parca mai complicat decat nasterea in sine. Pentru ca dupa cezariana lactatia vine mai greu, inseamna sa te trezesti noaptea din 3 in 3 ore si asta cu lunile. Da, mi-au aparut cearcane, dar beneficiile laptelui matern evident ca suplinesc aceste eforturi. Ma asteptam de asemenea sa imi pot relua activitatea profesionala mai repede, dar asta s-a intamplat abia dupa 8 luni.

Insa cele mai multe aspecte m-au surprins placut. Auzisem de celebra depresie post-natala, dar eu nu am trecut prin asa ceva. Mi-am revenit destul de repede la silueta de dinainte, ceea ce mi-a dat incredere in mine. Imi era teama totodata ca relatia mea cu Alexandru nu va mai fi la fel, ca poate nu vom mai avea timp pentru noi, nu stiam cum va reactiona el... Eu aveam avantajul celor 9 luni in care am purtat-o pe Carolina in burtica, plus ca sunt femeie si sunt mai sensibila. Insa treptat am vazut ca si el a devenit mai responsabil. Incearca mereu sa vina mai devreme acasa, sa nu isi programeze treaba si in week-end, sa petrecem mai mult timp impreuna... Simt ca am ajuns la un nivel mult mai complex al relatiei, practic Carolina ne-a unit si mai mult.