Trebuie sa ma sacrific mereu ca sa fiu o mama buna?

Ti-ai dori ca iubirea pe care o oferi atunci cand esti mama sa fie traita de copil ca o iubire neconditionata. Copilul tau sa se simta in siguranta alaturi de tine, in toate momentele vietii voastre, zi de zi. Si, mai ales, chiar si atunci cand iti este greu, cand simti oboseala, sfarseala, lipsa de somn, cand te simti tensionata, cand iti este teama sa nu faci ceva gresit, cand simti frustrarea lucrurilor care iti lipsesc sau furie. Cand nu mananci cand ti-ar fi foame sau cand nu poti iesi in oras cu prietenele asa cum obisnuiai sa faci inainte de a fi mama. „Ma pot oare plange ca imi este greu si ca nu sunt mereu fericita?” imi spunea o mama, „nu inseamna oare ca sunt egoista sau ca nu imi iubesc copilul suficient de mult daca simt ca uneori imi este atat de greu? Sunt oare o mama buna?”

Dar oare copilul are nevoie de o mama „perfecta”, care il pregateste pentru o lume „fara greseala”, o lume in care momentele de teama sau tristete sau furie sa fie „greseli”?

Suferinta, tristetea, indoiala, frica, furia sunt parte din viata noastra. Ce are nevoie copilul meu este ca eu sa fiu prezenta, sa simta ca ii pot alina suferinta, ca nu ma inspaimanta sau ma irita momentele lui de disconfort. Ca ori de cate ori eu sunt departe de el, deconectata de el din cauza oboselii sau a stresului, ma reintorc. Ca repar dezechilibrele atunci cand ii dau prea multa apropiere si nu ii ofer spatiu sa exploreze, sa se plictiseasca, să fie trist sau furios, sau atunci cand ii dau prea putina apropiere, cand prea des si prea mult sunt departe emotional de el fara sa ma reintorc.

Cum ii ofer eu copilului meu iubirea neconditionata pe care eu nu am trait-o?

„Cum ii ofer eu copilului meu iubirea neconditionata pe care eu nu am trait-o? Oare nu voi „gresi” la fel ca si parintii mei?”

Conectarea cu cel mic depinde, in primul rand, de cum am trait-o noi la randul nostru, copii fiind. Un prim pas este sa ne intelegem trecutul si, mai ales, momentele si amintirile dureroase: cand a lipsit iubirea neconditionata, afectiunea, atentia, aprecierea, limitele sau pur si simplu prezenta parintelui sau a parintilor. Este crucial sa il simtim pe parinte puternic, intelept, cald, prezent, iar nevoia neimplinita se transforma in durere. O durere adanca. Uneori o intelegem si o constientizam, alteori, nu. Insa cu siguranta invatam sa facem fata durerii in forme diferite. In lipsa unei conectari autentice cu propriii nostri parinti, invatam sa ne conectam cu copilul si partenerul nostru prin felul in care am facut fata durerii pe care am trait-o: cu frica, spaima de a nu gresi sau cu vina, cu renuntare la propriile noastre nevoi. Durerea nealinata, neinteleasa, ne-constientizata este mentinuta vie de gandurile si convingerile noastre, de fricile si nesigurantele noastre.

Poti sa dai copilului doar ceea ce ai

Sacrificiul, ca si perfectionismul, este una din formele prin care, in trecut, am invatat sa facem fata durerii. „Asa era si mama, avea grija de toti, mai putin de ea. Si acum ma vad cum fac acelasi lucru, si mi-am promis ca eu nu voi face la fel. Mereu m-am simtit vinovata pentru ca renunta la ea pentru noi si parca nu o puteam multumi.”

Cand atentia ta este mereu asupra copilului, poti uita cu usurinta de nevoile tale. Cu cat copilul este mai mic, cu atat el are mai multa nevoie de tine, iar echilibrul – tot mai greu de pastrat. E usor sa te pierzi cu totul in relatia cu copilul, de aceea efortul de a fi atenta si la tine este mai mare. Dar de multe ori e nevoie sa ceri ajutorul familiei si al prietenilor ca sa ai grija de tine si de nevoile tale – lucruri simple, precum dormitul, o plimbare, putina relaxare. Sa nu ramai hipervigilenta fata de copil. Hipervigilenta duce la neliniste si tensiune, si creste oboseala si stresul tau. Un alt lucru foarte important este riscul depresiei postpartum, foarte mare dupa nașterea copilului. Depresia este o forma de deprivare. Primim prea putin si dam prea mult. Starea ta de bine si confortul tau emotional sunt atat de valoroase.

Sentimentul de siguranta il traieste copilul cand te simte acolo, prezenta, si cand nu poti sa fii, firesc, sa te reintorci la el. Sa repari mereu ruptura, distanta. Copilul nu are nevoie de un parinte perfect, ci de un parinte prezent, constient de nevoile copilului, dar si de ale lui insusi. Cu cat ai mai multa grija de tine, esti mai conectata cu tine, cu atat si copilul se va simti mai in siguranta.

Sacrificiul este exprimarea unei dureri. Iubirea reala inseamna intr-adevar si nesomn si oboseala, insa inseamna, in primul rand, sa te simti iubita, sa te simti in siguranta, sa simti ca esti in grija celui pe care il iubesti tu ca femeie. Sa ceri ajutor atunci cand iti este greu. Sa te privesti cu compasiune cand durerea sau disconfortul sunt prea mari si reactionezi intr-un fel care exprima durerea, cu furie, tipete, critica, raceala. Sunt toate forme de aparare. Nu iti este bine si este momentul sa cer ajutor.

Grija fata de tine incepe cu compasiunea ta pentru tine

Cum pot sa am grija de mine cand sunt mai tot timpul singura cu copilul? Si nu pot merge la sport, sa ma plimb, sa dorm sau sa ma relaxez? Unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care eu ca mama si terapeut le-am inteles si le recomand mamelor este compasiunea. Sa te privesti cu compasiune in orice moment greu, cand spaima, ingrijorarile sau furia te coplesesc. Sa le simti, sa le traiesti (lucru greu de altfel), sa nu fugi de ele in minte, ganduri. Sa nu stai in compania gandurilor care iti amplifica si mentin o suferinta zadarnica: „nu ma descurc, nu voi fi o mama buna, daca se intampla ceva rau copilului meu?”.

Compasiune inseamna sa iti traiesti si accepti emotiile pentru ca ele iti comunica nevoile tale, ce iti lipseste acum. Si sa alegi ce iti face tie bine. Starea ta de bine inseamna starea de bine si a copilului tau. Si o toleranta si acceptare si a disconfortului. Viata reala nu inseamna numai fericire si bucurie. Cand tu ai compasiune pentru tine, si copilul tau are compasiune pentru el. Compasiune fata de tine inseamna sa-ti accepti temerile si fricile, fara sa te judeci, sa fii critica cu tine, sa te pedepsesti cand tu crezi ca ai gresit.

Daca eu ma sacrific ce invata copilul despre relatii si viata?

Copilul, ca si tine ca mama, are nevoie de empatie, de oameni pe care sa simta ca sunt acolo pentru el. Empatie inseamna sa te simti inteleasa, ascultata. Si sa crezi ca meriti sa primesti o iubire plina de empatie si compasiune. Insa cand tu renunti la tine, copilul invata ca doar el conteaza, iar nevoile tale nu, ca i se cuvine ca tu sa raspunzi imediat nevoilor lui, indiferent de cum te simti si de ce ai tu nevoie. Si, da, in timp, odată ce copilul creste, el va avea nevoie sa se desprinda de egocentrismul firesc varstei si sa fie atent si la celalalt. O relatie sanatoasa inseamna ca amandoi contam. Sigur, in masuri diferite cand vorbim de relatia copil-parinte. Insa este important ca si cel mic sa invete sacrificiul: si el va renunta la nevoile lui pentru a-i multumi pe ceilalti.

Sa oferim copilului experienta noastra de grija sanatoasa fată de noi, ca la randul lui sa aiba grija si el de el. Sacrificiul este durere, neputinta, nesiguranta, frica. Si, da, viata noastra s-a schimbat odata cu venirea copilului si multe lucruri nu le mai facem sau le facem diferit pentru noi, insa ce nu s-a schimbat sunt nevoile noastre. Gandurile noastre bune si compasiunea sunt acolo, mereu. Recunostinta este acolo. Nevoia noastra de iubire este acolo. Sa nu renuntam la noi, din frica. Cu toate momentele grele, dificile, sa avem credinta in iubire, in siguranta relatiei, sa simtim ca putem conta pe cel de langa noi – sot, prieten, ruda. Ma intristeaza cand aud „sunt doar vorbe din carti, viata reala este alta, ce stiti d-voastra ce este suferinta?” Mi-as dori pentru noi, pentru mame, parinti, mai multa incredere. Relatiile sunt despre incredere, mai putin despre cat si cum facem. Relatiile inseamna sa ai puterea de a fi vulnerabil. Sa poti sa spui ce ai nevoie fara tema si frica.