Un nou inceput

Un nou inceput
Alina Sorescu

Alina este cantareata de muzica pop, fondatoare a Atelierului de muzica si prezenta scenica pentru copii si, la cei 29 de ani, proaspata mamica pentru a doua oara. Procupata de propria dezvoltare ca mama, Alina impartaseste din experientele ei cu cei doi copii.

Citeste editorialul semnat de Alina Sorescu, noua mamica din comunitatea Mamicile Iubesc si afla cum a inceput intreaga calatorie de a deveni mama.

Simteam de ceva timp ca viata mea are nevoie de inca ceva pentru a fi in totalitate implinita. De un copil.

Ne-am gandit, am cantarit, am „muncit” si ne-a iesit. S-a intamplat sa raman insarcinata cand am fost plecati intr-o scurta vacanta inainte de 1 Mai, imediat dupa Pastele din 2013. Cam in perioada aceasta.

Alesesem atunci un loc din inima Transilvaniei, atipic pentru noi pana la acel moment – Viscri. Numai cine a ajuns acolo poate intelege cum se opreste timpul in loc si cum uiti de stresul de zi cu zi. Era asa de liniste, parca tocmai ca Dumnezeu sa ne auda si ne binecuvanteze cu minunea pe care urma sa o descoperim o luna mai tarziu. Cumva stiam amandoi ca testul va fi pozitiv si eram increzatoare in dimineata in care abia am zarit a doua liniuta. Ca sa fiu insa complet sigura, am dat repede fuga la analizele de sange si am primit cea mai frumoasa veste: voi avea un bebe! L-am anuntat pe Alexandru, care nu isi mai incapea in piele de fericire.

Alina Sorescu si Alexandru Ciucu

Unul dintre cele mai emotionante momente din timpul sarcinii a fost indiscutabil prima ecografie. Am ascultat pentru prima data bataile inimii bebelusului nostru si amandurora ne-au dat lacrimile instantaneu. Memorabila a fost replica lui Alexandru: „Si cum, punctul ala negru o sa-mi dea mie de mancare cand o sa fiu batran??!...” Pana la urma asta era, un punct negru. Nu avusesem prietene foarte apropiate care sa fi nascut si deci sa fi stiut care sunt etapele dezvoltarii fatului.

Asa ca din ziua urmatoare m-am pus pe citit, pe aflat lucruri despre sarcina de la mamici cu mai multa experienta, nasi etc. Am zapacit-o pe doctorita cu miile mele de intrebari, mi-am facut toate analizele si ecografiile morfo-fetale la timp, n-am mai zburat cu avionul din luna a cincea, n-am mai pus gura pe cafea, n-am stat in fum... ce mai, gravida super preocupata sa aiba grija de ea si de bebe. Sunt de fel extrem de organizata si grijulie fata de cei din jur, iar acum am avut o scuza perfecta de a-mi purta si mie insami de grija. Mi-a placut sa fiu gravida. Si imi place si mai mult sa fiu mamica! Asa sunt femeile Rac – sensibile si mamoase.

Alina Sorescu insarcinata

Cat timp a fost in burtica, fetita mea a fost blanda cu mine; am avut doar 2 zile cu greturi si doar vreo cateva saptamani la inceput in care nu prea puteam manca orice (nu suportam carnea, spre exemplu). Am mancat muuuuulte portocale. Am incercat per ansamblu sa am o alimentatie bogata calitativ si nu neaparat cantitativ; m-am ingrasat vreo 14 kg. Tin minte ca imi era foarte somn, as fi dormit in fiecare zi la pranz, mai ales in ultimele luni de sarcina. Mi-am vazut de activitati pana in luna a opta.

Am nascut pe 12 ianuarie 2014, dupa un Craciun si un Revelion petrecute acasa. Ultimele zile de dinainte de nastere au fost destul de stresante. Pe langa burtica devenita deja mare, eram panicata deoarece micuta noastra nu se intorsese cu capul in jos, in pozitia „regulamentara” pentru o nastere normala, asa cum imi doream. Asa ca pe ultima suta de metri am inteles ca este indicat sa fac o operatie de cezariana „la rece”, deci cu un pic inainte de termenul de 40 de saptamani. Si de parca emotiile nu erau oricum suficient de mari, doctorita care mi-a supravegheat sarcina si care a avut mare grija de mine avea atunci programata o calatorie, care nu putea fi contramandata. Iata-ma asadar in ipostaza de a merge la maternitatea unde stabilisem sa nasc si sa aleg un alt medic. Cu care sa am chimie din prima clipa, pentru ca prea mult timp nu aveam la dispozitie pentru „imprietenire”. Probabil ca mi-am dorit atat de mult un inger salvator, incat l-am intalnit. Doctorita Ilinca Gussi mi-a preluat cazul ca si cum il stia de 9 luni si am avut parte de o operatie si de un tratament ca la carte. Calmul ei si explicatiile logice m-au ajutat sa inteleg ce se intampla cu schimbarile prin care trece corpul meu si sa imi revin destul de repede.

Alina Sorescu si Alexandru Ciucu

Nasterea Carolinei a reprezentat un nou inceput, probabil inceputul celei mai frumoase povesti din viata mea. Si, incepand de astazi, voi impartasi aceasta poveste cu voi aici, in comunitatea Mamicile Iubesc – cea mai mare comunitate de mamici moderne din Romania, din care ma bucur ca fac parte!