6 preconceptii pe care adultii le au in legatura cu felul in care gandesc si simt copiii

6 preconceptii pe care adultii le au in legatura cu felul in care gandesc si simt copiii
Echipa Mamicilor

Suntem mamicile noii generatii care credem in puterea noastra de a face o lume mai buna impreuna cu piticii nostri.

Nu este usor sa te pui in pielea unui prescolar. Insa exista cateva idei preconcepute la care putem sa renuntam pentru a-i intelege mai bine pe cei mici.

Amintirile noastre din perioada prescolara sunt vagi si ne revin in minte mai degraba sub forma de micro-secvente: o culoare, un miros, o senzatie. Prin urmare, nu e de mirare ca de multe ori simtim ca ne e greu sa intelegem modul in care simt si gandesc micutii nostri, desi suntem langa ei in fiecare moment.

Din aceasta dificultate in a empatiza cu copiii se nasc si anumite idei preconcepute pe care noi, adultii, le avem in legatura cu modul de gandire al copiilor, dupa cum explica intr-un articol din The Atlantic Erika Christakis, specialist in dezvoltare infantila la Universitatea Yale. Iata cateva dintre aceste preconceptii, care, daca le intelegem ca atare, ne pot ajuta sa ne punem mai usor in pielea micutilor nostri:

  1. Credem ca au un nivel de atentie foarte scazut

    Erika Christakis crede ca noi, adultii, tindem sa subestimam inteligenta copiilor nostri. De multe ori consideram ca acestia au un nivel de atentie foarte scazut, insa acest lucru nu este in totalitate adevarat – ganditi-va doar la capacitatea copiilor de a se concentra asupra unui lucru vazut in natura: o planta, un animal sau un nor de care devin complet absorbiti si pe care il pot privi fascinati, incet si cu atentie, timp de minute in sir.

    Fetita vesela se joaca la locul de joaca

    Prin urmare, este posibil sa asumam ca micutii nostri au un nivel de atentie redus tocmai pentru ca, de fapt, noi nu le oferim suficient timp sa devina implicati si fascinati de lucruri – le fluturam prin fata diversele jucarii si activitati cu rapiditate si superficialitate.

  2. Subestimam profunzimea gandurilor copiilor nostri

    Doar pentru ca sunt copii, nu inseamna ca sentimentele si gandurile lor nu sunt la fel de profunde ca alea noastre. Sunt poate si mai profunde. De aceea, ar trebui sa luam foarte in serios discutiile pe care le avem cu ei despre lucruri precum moartea sau Dumnezeu, sau despre sentimentele lor de ura, dragoste, pasiune sau prietenie. Faptul ca ne simtim dezarmati in fata copiilor nostri cand deschid asemenea subiecte reflecta faptul ca nu intelegem cat de profunde sunt de fapt gandurile lor si cat de important este sa fim dispusi sa discutam despre ele.

  3. Nu intelegem ca modul in care copiii se raporteaza la lumea materiala este diferit de al nostru

    Pentru copii, in special pentru prescolari, materialitatea este foarte importanta – fie ca e vorba de materiale cu care deseneaza sau de cele cu care construiesc –, pentru ca este o forma de exprimare si comunicare. Noi, adultii, privim materialele ca pe produse si le privim dintr-o perspectiva instrumentala: materii prime pentru a crea produse. In schimb, cei mici sunt mult mai conectati la mediul fizic: au nevoie sa tropaie in noroi, sa construiasca un castel de nisip sau sa se joace cu mancarea.

    Fetita deseneaza cu acuarele la masa

    Acest lucru se datoreaza faptului ca, explica Christakis, secventa cognitiva in copilaria primara are urmatoarele etape: observatia, chestionare, explorare si reflectie. Iar din acest proces, in care mai intai se exploreaza si apoi se reflecteaza, apar si abilitatile.

    Daca parintii ar intelege aceste lucruri, spune Erika Christakis, ei ar intelege si ca jucariile simple, materiale, precum cuburile de lemn sau plastilina, sunt mai importante decat gadgeturile electronice in primii ani de viata. Aceste jucarii „deschise” – carora copiii le pot oferi mai multe functii si simboluri – stimuleaza imaginatia, folosirea limbajului si, in definitiv, gandirea.

  4. Copiii converseaza diferit fata de adulti: au nevoie de spontaneitate

    Conversatiile pe care le avem cu copiii nu sunt conversatii de complezenta, restrictionate de cutume sociale, asa cum sunt de multe ori discutiile intre adulti. De aceea, conversatiile pe care le avem cu copiii trebuie sa fie libere si spontane, care sa le stimuleze imaginatia si curiozitatea, si sa ii stimuleze sa isi puna probleme si sa priveasca lucrurile din perspective diferite.

    Spre exemplu, avem de multe ori tendinta sa punem limite conversatiei cu cel mic prin a ne referi la ceva foarte specific: cand ne adresam unui copil care deseneaza ii spunem „Ce casa frumoasa desenezi.”. Insa, in felul acesta, inchidem conversatia. In schimb, am putea spune „Povesteste-mi ce desenezi tu aici” sau „Crezi ca am putea face in felul asta?” – abordari care deschid conversatia in loc sa o inchida.

    Fetita vesela blonda se da in leagan

    De asemenea, este important, spune Christakis, sa includem exprimarea emotiilor in discutiile noastre cu cel mic si sa il observam mereu – acesta din urma fiind singurul mod in care putem deschide constant discutii care se vor dovedi a fi semnificative pentru dezvoltarea copilului.

  5. Presupunem ca cei mici gandesc ca noi, dar au emotii diferite de ale noastre

    Erika Christakis considera ca este o greseala sa presupunem ca cei mici sunt la fel ca adultii din punct de vedere cognitiv, insa au emotii diferite. De fapt, este chiar invers: copiii mici au o gandire diferita fata de adulti – este mult mai concreta, si mai putin abstracta –, insa, din punct de vedere al emotiilor, ei sunt mult mai asemanatori cu adultii: viata lor emotionala este la fel de profunda, avand acelasi tip de sentimente si probleme existentiale ca si noi.

  6. Le supraestimam capacitatile practice

    Desi de multe ori le subestimam puterea de atentie si concentrare, in schimb, le supraestimam capacitatile practice. Nu le dam suficient timp sa se implice in activitati, insa vrem sa invete totul rapid si, eventual, sa inceapa scoala stiind deja sa citeasca. Sa nu ne grabim, spune Christakis. Este destul de extenuant sa fii prescolar – sunt o multime de tranzitii rapide carora micutii nostri trebuie sa le faca fata.

Mamici, voi cum incercati sa va puneti in locul piticilor vostri?