Am esuat. Cum e mai bine sa-l cresc?

De cate ori aud piesa celor de la Vama Veche, imi dau seama ca fix asa s-a intamplat. Intr-o zi de vara am aflat ca dragostea poate sa fie si neconditionata. Si-ai sa te uiti cu ochi de mama la puiul tau, asa, pe nesaturate. Ai sa vrei, ai sa crezi, ai sa faci tot ce poti, ai sa gresesti, ai sa razi si-ai sa incerci din nou.

Nicio carte despre parenting nu iti va raspunde la toate intrebarile pe care le ai si le vei avea. "Cum e mai bine sa-l cresc?" e doar o intrebare care o sa te bantuie din prima secunda cand i-ai vazut ochisorii... si pana la final. Nu incerca solutii extraordinare, nu inventa roata, lasa-ti instinctul sa fie principalul motor cu ajutorul caruia sa faci pasi inainte, mana in mana.



Daca cineva o sa iti spuna ca stie exact ce trebuie sa faca atunci cand vine vorba despre copil, poate e bine sa te intrebi daca e chiar asa. Nu exista retete perfecte, asa cum nu exista parinti perfecti si nici copii perfecti. E doar o chestiune de timp si de adaptare. Am stat si m-am gandit putin - care sunt strategiile de parenting care chiar au dat roade?

Probabil ca in noile vremuri pe care le traim ar fi de preferat sa incercam sa mai umblam putin la mentalitate. Dar cum faci asta fara sa iti fie frica si fara sa dai inapoi la primul esec?

• Stabiliti care este obiectivul - am observat de mai multe ori ca Idris, baietelul meu, reactioneaza mai bine si devine perseverent daca negociem cu un sens si un scop. Atunci cand jucariile trebuie stranse, e chinul de pe lume, va dati seama. Daca stabilim insa ca dupa acest "chin" mergem impreuna in parc, perspectiva lui se schimba. Asa ca nu cred ca trebuie sa te feresti in a schita un obiectiv mai dificil de atins, asta il va face mai determinat si mai organizat.

• Managementul emotiilor - daca stai sa te gandesti, mai ales in prima parte a copilariei, copiii isi comunica emotiile prin plans. Ajungem la un moment dat sa recunoastem tipurile de plans si sa stim cu exactitate ce anume vrea. Ulterior apare limbajul si, desi lucrurile ar trebui sa fie mai simple, parca ele se complica. Copilul invata sa-ti spuna "NU vreau", se tavaleste in magazin pentru ca tu NU i-ai cumparat jucaria aia noua sau, pur si simplu, are crize de personalitate.

Cel mai adesea adultii vad asta ca o forma de rasfat. Poate ca si este uneori, dar managementul emotiilor cred ca ar trebui sa presupuna sa il faci sa comunice ce simte. Misiune dificila atunci cand esti sub presiune, e drept! De multe ori, cele mai autentice discutii pe care le-am avut cu Idris au fost inainte de culcare cand nervii se potolesc, orgoliile se dilueaza si somnul il imbie sa fie mai calm. Atunci incerc sa aflu, prin intrebari deschise, ce simte, ce l-a bucurat, ce a invatat sau ce l-a suparat in ziua respectiva. Nimeni nu judeca, toata lumea comunica!

• Regula lui "NU ai voie" - de cate ori ii spui copilului tau intr-o zi "NU ai voie"? In fata acestei intrebari cred ca noi toti parintii am avea tendinta sa lasam privirea in jos. Nu de rusine, ci doar ca uneori e mai simplu asa. Tu esti adultul, deci tu ai dreptul sa-i spui celui mic ce are si ce nu are voie sa faca. Nu sunt adepta unui stil de parenting fara reguli, dar pana unde trebuie intins acest "Nu ai voie"? Asa ca m-am gandit sa abordez aceasta problema matematic. Mintea mea incearca sa gaseasca solutii sa il feresc de probleme fara sa spun intr-una "Nu ai voie"!

De curand am ales sa fac un exercitiu, puteti sa il incercati daca simtiti ca va este de ajutor. Eu mi-am impus mie ca intr-o zi sa spun "Nu ai voie" de maxim cinci ori.

Asta ma poate face sa fiu mai atenta atunci cand sunt tentata sa repet cuvintele astea... ca o moara stricata. Fac asta si pentru ca am nevoie sa detin controlul si mi se pare ca alearga prea tare, ca e prea grabit sau ca nu lasa pisicile in pace. Frica mea nu trebuie sa il faca pe el prizonier, asta e o tendinta pacatoasa in ale parentingului. Odata stabilita regula lui " Nu ai voie", parca iti vine sa il lasi mai liber, sa refuzi mental ideea ca i s-ar putea intampla ceva si, brusc, deveniti amandoi mai relaxati.

Acestea pot sa fie trei noi strategii de parenting, dar lectia suprema e insa foarte veche. Nu, nu ma refer la iubire. Plec din start de la ideea ca nu exista legatura mai profunda decat iubirea fata de pui. E parfumul acela pe care nu il uiti vreodata, parfum de copil, al tau!

Lectia suprema este sa iti inveti copilul sa fie adaptabil. Asta inseamna sa ii fie mai putin frica, sa incerce lucruri noi, sa nu ramana incremenit in propriile pareri si sa inteleaga ca exista si alte perspective. Uneori e complicat, mai ales cand ai un copil usor fixist, ca al meu. Dar rabdarea este o virtute si ea trebuie folosita in avantajul tau.

Doar tu esti cel care ii poate explica cel mai bine ca viata e un carusel impresionant de culori si arome, cu bune si cu rele. Asa ca nu ii tineti lipiti de voi, din prea multa frica. Lasa-le spatiu si mangaierea ca orice s-ar intampla... vei fi acolo pentru ei!

Si nu uita, esti cel mai bun parinte pentru copilul tau!