Comunicarea cu bebelusul incepe chiar din timpul sarcinii

Inca din primele luni de sarcina, micutul tau este capabil sa primeasca si sa transmita mesaje, aflandu-se in stransa legatura cu lumea de afara. Cercetarile facute bebelusilor in perioada de dupa 4 luni, au scos la iveala faptul ca acestia pot simti emotii puternice precum frica, exprimata prin batai crescute ale inimii, iar in ultimele luni de sarcina, bebelusul poate chiar sa recunoasca atat vocea mamei lui, cat si limba nativa.
Toate aceste descoperiri ne spun ca incepem sa fim mamici si sa comunicam cu piticii nostri cu mult inainte de nastere pentru ca ei incep sa-si dezvolte limbajul la foarte scurt timp de la momentul fecundarii.
Avand in vedere ca primul mediu prin care bebelusul cunoaste lumea este cel al mamei, multe dintre credintele pe care copiii le vor dezvolta pe parcursul vietii, sunt insuflate de mama in timpul sarcinii. Asadar, gandurile pe care mamica le are, sentimentele pe care le experimenteaza in relatie cu mediul inconjurator, toate acestea pregatesc copilul pentru lumea care il asteapta si il ajuta sa se adapteze.
Probabil aceste lucruri te sperie pentru ca te fac sa te gandesti la toate momentele de stres sau nesiguranta, dar nu este niciun motiv de ingrijorare. Stresul in masura moderata este benefic pentru dezvoltarea sanatoasa a piticului. Daca nu ar experimenta acest lucru in timpul sarcinii, nu ar fi pregatit sa ii faca fata dupa nastere.
Acum ca stim cat este de importanta comunicarea cu micutul tau cu mult inainte sa se nasca, iata cateva lucruri pe care poti sa le faci pentru a crea acea unica legatura cu el chiar inainte sa vina pe lume:
Vorbeste cu micutul tau, spune-i cum te simti si ce se intampla
Dupa primele 23 de saptamani, el poate sa auda ce se intampla cu tine, iti poate asculta bataile inimii tale sau zgomotele din stomac atunci cand iti este foame. Sa-ti auda vocea inca de cand se afla in burtica il va face sa se ataseze foarte repede de tine dupa nastere si va facilita conexiunea care urmeaza sa se formeze intre voi. Se spune ca bebelusii isi dezvolta simtul auzului atat de devreme, tocmai pentru a o putea ajuta pe mamica sa se apropie de el cat mai repede.
Ia in considerare faptul ca, in timpul sarcinii, piticul tau poate sa gandeasca si sa simta
Studiile arata ca la 6 luni de sarcina exista deja corespondente foarte puternice intre ce gandeste mamica si ce simte bebelusul. Legatura emotionala dintre voi este pusa pe seama faptului ca hormonii asociati diferitelor tipuri de emotii ajung in placenta.
Exprima-ti sentimentele intotdeauna
Multe mamici simt nevoia sa isi suprime stari negative precum supararea, tensiunea, frica sau depresia de teama sa nu ii cauzeze vreun rau bebelusului. Cea mai buna solutie este, insa, comunicarea constata. Explica-i tot timpul ce simti, de ce simti, asigura-l ca totul este sub control si ca el se afla in in siguranta.
Asculta muzica ta preferata, relaxanta impreuna cu piticul tau
Mai tarziu, in viata, isi va aminti melodiile pe care le asculta in burtica si vei fi chiar surprinsa de felul cum raspunde la anumit stil de muzica, in special daca i-l fredonezi.
Incearca yoga prenatala
Pe langa faptul ca te ajuta sa constientizezi treaba minunata pe care o desfasora corpul tau si felul in care se dezvolta micutul, vei invata si tehnici de respiratie care iti vor fi de folos in momentul nasterii.
Inchide ochii si imagineaza-ti cum va arata piticul dupa nastere
Vizualizand secvente in care ii oferi afectiune si petreci momente frumoase alaturi de el, ii va oferi un sentiment de confort, iar pe tine te va relaxa si te va ajuta sa te eliberezi de tensiunea negativa.
Asadar, de ce este important sa incepem sa comunicam cu bebelusul chiar inainte sa se nasca? Pentru ca relatia dintre mama si copil este fundamentala pentru simtul securitatii, increderii si independentei, chiar si dupa ce devine adult.
Cand comunicarea incepe din timpul sarcinii, procesul de dupa nastere devine mai usor: bebelusul se simte mai in siguranta, are tendinta sa manance si sa doarma mai bine, sa planga mai putin si sa se devina un copil, iar mai apoi, un adult independent si cu incredere de sine.