Constiinta emotionala de sine in copilarie

Constiinta emotionala de sine in copilarie
Echipa Mamicilor

Suntem mamicile noii generatii care credem in puterea noastra de a face o lume mai buna impreuna cu piticii nostri.

“Conceptul de sine” reprezinta gandurile si sentimentele stabile despre propria persoana. Din momentul in care se nasc, copiii sunt expusi la diverse medii sau informatii care ii ajuta sa isi construiasca in timp o imagine de sine bine conturata.

Intre prima si a doua aniversare a zilei de nastere, copilul va putea incepe sa reproduca simple descrieri sau evaluari asupra propriei persoane, ca de exemplu propozitia: “Eu sunt un baiat bun”, se poate transforma intr-o sintagma mult mai complexa odata cu trecerea anilor.

Tot acum, majoritatea copiilor experimenteaza deja o multime de lucruri si se bucura in momentul in care observa ca actiunile lor au diverse repercursiuni asupra lumii.

Incepand cu varsta de trei ani, odata cu aparitia emotiilor constiente de sine, cum ar fi jena, mandria, fericirea sau vina, se pot observa modificari in comportamentul copilului: se ascunde atunci cand se simte vinovat ca a facut ceva gresit sau poate sa fie mandru ca a reusit sa termine un joculet. Aceste lucruri iti demonstreaza ca cel mic este pe punctul de a-si dezvolta o constiinta de sine.

Pana la varsta de 7 – 8 ani, copilul va avea o idee stabila asupra propriilor trasaturi si va avea o personalitate mult mai bine conturata pentru varsta sa.

poza constiinta 1

Influenta asupra memoriei

Ca adulti, ne amintim cu greu momentele din copilarie. Aceasta amnezie a copilariei se intampla deoarece amintirile sunt strans legate de sentimentul nostru de sine si sunt foarte dificil de stocat si de recuperat.

Insa, odata ce conceptul de sine al unui copil este foarte bine dezvoltat, este mult mai probabil ca acesta sa isi aminteasca informatiile ce tin de propria persoana. Pe aceasta idee a fost realizat un experiment in care copiii cu varste cuprinse intre 4 si 6 ani au fost pusi sa sorteze cateva cartonase cu alimente in cosul lor si cateva cartonase in cosul altei persoane. Copiii si-au amintit mai degraba articolele care au fost puse in propriul cos, decat in cel al celeilalte persoane, acest lucru numindu-se: efectul de “auto-referinta”.

poza constiinta 2

Cum ii incurajam pe cei mici

Individualitatea incepe la nastere, insa, copiii isi dezvolta imaginea despre sine pe parcursul anilor cu ajutorul incurajarilor primite, a conversatiilor si a jocurilor in care sunt integrati. Prin aceste modalitati, cei mici isi creeaza o baza de informatii si de materiale autobiografice, care ii va ajuta sa isi creeze propria poveste.

Pentru a-l ajuta pe cel mic sa capete incredere in propria persoana, poti incepe prin a reactiona pozitiv la actiunile si realizarile lui, dandu-i posibilitatea sa aleaga si sa isi exprime parerea, dar si incurajandu-l constant in ceea ce vrea sa faca.

Ca rezultat, copiii care au o parere de sine pozitiva sunt mult mai increzatori, avand competente sociale mult mai puternice, pe cand cei care se concentreaza mai mult pe descurajarile primite, pot avea un nivel scazut al stimei de sine.


Tu prin ce metode iti incurajezi copilul sa fie atent la propriile emotii, ganduri si trairi?