De ce este importanta expresivitatea emotionala la copii
.jpg)
Expresivitatea este o dimensiune a comunicarii si este definita ca fiind capacitatea de a manifesta in exterior in mod clar si plastic ganduri si sentimente. Acesta calitate (expresivitatea) este importanta atat pentru ca ne ajuta sa comunicam celorlalti ceea ce simtim si gandim si pentru ca prin dialogul cu lumea exterioara ajungem sa ne cunoastem sentimentele, gandurile si nevoile.
Comunicarea prepsupune un emitator, un canal comun, un limbaj de comunicare, un receptor care primeste si intelege mesajul transmis de emitator si, foarte important, un feedback de la receptor catre emitator.
Bebelusii se exprima in mod natural prin plans, expresii ale fetei, mobilitatea corpului, tipete, gangurit. Ei au nevoie insa de adulti in jur care sa receptioneze si sa inteleaga aceste expresii si apoi sa le raspunda adecvat. Important este sa fim receptivi la expresiile inca nonverbale ale bebelusilor, sa incercam sa le decodificam, sa le numim si sa raspundem nevoii pe care copilul incearca sa o exprime (aceasta este partea de feedback a comunicarii, si are un rol foarte important in dezvoltarea ulterioara a expresivitatii).
Atunci cand copilul simte ca este inteles, continua sa isi dezvolte si sa isi slefuiasca expresivitatea. In caz contrar insa, cand copilul nu primeste raspunsul pe care il asteapta (nu este inteles) el poate intelege ca efortul sau de exprimare este zadarnic si astfel modurile sale de expresie vor deveni din ce in ce mai simple si limitate.
Pe masura ce copii cresc si invata sa vorbeasca, incep sa se exprime mai mult prin cuvinte. Este important insa sa continuam sa incurajam si modalitatile de expresie nonverbale (expresiile faciale si corporale) si sa cream contexte in care se pot dezvolta si alte modalitati de expresie: jocul simbolic, mijloace vizuale (grafice), vocale non-verbale (strigate, tonalitatea vocii, melodii), mijloace corporale elaborate (dans) sau plastice (modelaj).
Am spus deja ca prima conditie pentru dezvoltarea expresivitatii este ca mediul sa receptioneze si sa raspunda adecvat mesajelor copiilor.
Pentru a incuraja dezvoltarea celorlalte mijloace de expresie (vizuala, vocala, plastic, corporala) este necesar sa existe un mediu in care copilul sa se simta liber si protejat pentru a putea sa se relaxeze si sa experimenteze.
Un astfel de mediu sigur este mediul in care copilul are nevoile de baza satisfacute (este uscat, hranit, imbracat corespunzator, odihnit, stimulat adecvat) si in care copilul nu este agresat fizic sau verbal, nu este ironizat, umilit, judecat, ci este inteles si acceptat.
Cand le propunem copiilor sa deseneze, sau sa se exprime prin alte mijloace decat cele verbale, e nevoie sa le aratam ca nu suntem interesati de rezultatul final, de performanta (daca au produs ceva “frumos”) ci de procesul de explorare in sine. Copilul nu trebuie sa fie sau se simta evaluat, ci sa fie incurajat sa gaseasca modalitatea de expresie prin care simte ca se poate face cel mai bine inteles.
Intr-un mediu sigur si protejat, ii putem pune la dispozitie copilului materiale care sa il ajute sa experimenteze diferite mijloace de expresie. Este recomandat sa ii prezentam materialele pe rand (de exemplu sa incepem cu creioane cerate si hartie, dar sa nu ii oferim in acelasi timp si jucarii muzicale, si plastilina, si culori pentru pictat cu degetele, si marionete etc).
Materialele potrivite pentru a incuraja expresivitatea grafica sunt: creioane, creioane cerate, vopsea pentru pictura cu degetul (optional). Prea multe materiale pot sa strezeze copilul care va fi pus in situatia de a alege din prea multe elemente.
Mijloacele grafice pot fi introduse inca de la 11-12 luni, dar desigur ca majoritatea copiilor le vor folosi mai mult pentru explorare, decat pentru exprimare. In timp putem sa le stimulam expresivitatea rugandu-i sa asocieze cate o culoare pentru starile sufletesti si sa isi deseneze astfel starile, apoi desenand impreuna cu ei fete care exprima diferite emotii.
Folosind cateva jucarii minuaturale sau marionete putem incuraja copilul sa se exprime simbolic prin joc, adica sa inventeze propriile scenarii care reprezinta de fapt expresii ale lumii sale interioare, ale situatiilor conflictuale sau ale dorintelor pe care copilul le are. Nu este nevoie, si este chiar contraindicat sa interpretam modul in care copilul se joaca sau povestile pe care le inventeaza, ci doar sa fim receptivi si sa incurajam copilul sa se joace simbolic. Daca suntem invitati, putem participa activ, cu propria poveste la jocul copilului. Jocul simbolic (cu personaje, dar fara reguli) ajuta atat la dezvoltarea expresivitatii cat si la rezolvarea unor situatii dificile din viata copiilor.
Expresivitatea prin sunete sau muzica este stimulata oferindu-i copilului instrumente simple (zornaitoare, o toba improvizata, xilofon) si incurajandu-l sa asocieze diferitelor sunete anumite stari sau imagini (o asociere frecventa spre exemplu este cea a zornaitului cu ploaia, sau a furiei cu bataile puternice din picior sau tobe).
Dupa varsta de trei ani putem incuraja copiii sa se exprime, folosind jocuri de rol, in care ne implicam activ. Cel mai simplu este sa propunem punerea in scena a unei situatii folosind jucarii de plus sau marionete. Jocurile de rol pot fi folosite cu succes pana la adolescenta, atat pentru incurajarea expresivitatii cat si pentru modelarea unor comportamente (cum sa refuze, cum sa faca fata unei situatii tensionate, cum sa reactioneze cand un coleg sau prieten este exclus etc).
Indiferent de mijloacele de expresie pe care dorim sa le punem la dispozitia copiilor nostri, este important sa retinem ca ei au nevoie si de prezenta noastra empatica. In unele activitati este necesar sa ne implicam activ impreuna cu copiii, in altele este suficient doar sa fim atenti si sa observam joaca lor. In toate situatiile insa, critica si judecata vor contribui la inhibarea capacitaii de expresie a copilului.