De ce sa nu ne speriem de plansul copiilor nostri

De ce sa nu ne speriem de plansul copiilor nostri
Echipa Mamicilor

Suntem mamicile noii generatii care credem in puterea noastra de a face o lume mai buna impreuna cu piticii nostri.

Plansul nu e bau-baul vietii de parinte. De fapt, el e firesc si ajuta copilul sa isi pastreze sanatatea emotionala. Afla cum sa stapanesti crizele de plans.

Momentul in care incepe sa planga, iar tu nu stii ce sa faci. Simti neputinta si mila si exasperare, toate la un loc, fara sa stii cu certitudine cum sa procedezi.

Cunosti senzatia, nu-i asa? Toate ne-am simtit uneori blocate in fata plansului copilului nostru, coplesite de o criza facuta-n in public sau in privat, nestiind ce e cel mai bine de facut.

Dar chiar asa, ce e cel mai bine de facut cand copilul incepe sa planga? Oare doar se rasfata si ne manipuleaza, asa ca ar trebui sa-i spunem sa inceteze, cu frumosul sau cu mai-putin-frumosul? Sau ar trebui sa ne lasam inundate de senzatia de mila si sa cautam instant ceva ca sa-l distragem, eventual sa-i cumparam jucaria de la care a pornit totul? Sau, mai bine, ramanem indiferente, stapanindu-ne cat mai bine nervii, si il lasam singur pana se linisteste?

Ca sa aflam raspunsul, haideti mai intai sa vedem ce este mai exact plansul.

Ce este plansul si de ce simt copiii nevoia sa planga?

Se pare ca noi oamenii avem nevoie de plans la fel de mult ca de toate celelalte procese fiziologice excretoare: urinarea, defecarea, expiratia sau transpiratia. Si asta pentru ca plansul ajuta la eliminarea anumitor toxine si substante din organism, printre care si hormonul ACTH (adrenocorticotropic), numit si „hormonul stresului”. Prin urmare, plansul pe fond emotional ajuta la detensionare si la eliminarea stresului, iar studiile arata ca ne-reprimarea plansului duce la imbunatatirea starii psihice si fizice.

Mama cu baietel blond, il saruta pe frunte

La copii, legatura dintre plans si eliberarea stresului este mult mai evidenta decat la adulti, pentru ca ei nu au un auto-control suficient de dezvoltat incat sa si-l reprime. De aceea, copiii plang in mod spontan in urma unei experiente stresante sau traumatizante, iar aici nu trebuie sa ne gandim la dezastre naturale – pentru un copil de 2-3 ani, evenimente precum separarea pentru cateva ore de mama, o jucarie luata de un coleg de gradinita sau un disconfort provocat de o educatoare care a insistat sa ii dea sa manance ceva care nu ii place pot reprezenta puternice surse de stres. Chiar si evenimentele vesele pot deveni stresante daca il supra-stimuleaza: de exemplu, nu e neobisnuit sa vedem un copil care sfarseste sa planga la propria petrecere de zi de nastere.

Trebuie sa intelegem si ca nevoia de a plange a micutilor, adica „incarcatura de stres”, se acumuleaza progresiv, asa ca de multe ori motivul pentru care izbucneste in lacrimi poate sa nu fie evident si sa para chiar absurd. De exemplu, un copil care incepe sa planga pur si simplu pentru ca i-a cazut o bucata de mancare din mana poate parea foarte „rasfatat” si „manipulator”. Dar putem sa privim lucrurile si altfel: acest eveniment minor este de fapt pretextul pentru a elibera sentimentele de frustrare acumulate de-a lungul intregii zile.

Deci ne lasam copiii pur si simplu sa planga?

Copilul care plange poate fi frustrant pentru parinte pentru ca il face sa se simta incompetent, sa simta ca greseste undeva. De aceea, cei mai multi parinti fie isi cearta copiii cand plang, fie incearca sa ii distraga si sa-i „faca” fericiti la loc („Uite ce iti dau daca nu mai plangi”, „Mai stam 15 minute in parc daca nu mai plangi”), fie ii ignora sau se infurie la randul lor. Insa, daca intelegem ca de fapt plansul este o manifestare de eliberare a emotiilor negative si a stresului micutului nostru, va trebui sa invatam sa ii lasam sa planga. In plus, dupa cum spune si psihologul Altha Solter, atunci cand copiii incep sa planga, raul a fost deja facut: plansul e procesul care vindeca raul facut anterior si indica tocmai faptul ca cel mic se simte in siguranta sa isi arate sentimentele dureroase.

Asadar, ii lasam sa planga pur si simplu? Da si nu.

Fetita il imbratiseaza pe tata la plaja

In primul rand, chiar daca il invatam ca e inacceptabil sa planga in anumite locuri si situatii, nu trebuie sa intram in panica atunci cand incepe sa planga in mijlocul supermarketului. Este mult mai eficient (chiar si din punctul de vedere al timpului) sa ii acordam putina atentie si sa ii dam ce are nevoie atunci: empatie si dragoste. In loc sa ii spunem sa nu mai planga, cu amenintari sau recompense, un raspuns mai util ar fi sa ii spunem ca il intelegem („Stiu ca esti foarte trist din cauza asta”, „Stiu ca te doare foarte tare”). Chiar daca pe moment ar putea inteti plansul, aceasta reactie il va ajuta sa se simta inteles si iubit, creandu-i confortul sa isi exprime sentimentele.

In orice situatie de tantrum cu lacrimi, cea mai buna reactie a noastra este sa il lasam pe cel mic sa planga, chiar daca trebuie sa dam dovada de rabdare de fier. Daca plansul este prea zgomotos, putem sa ne retragem cu cel mic si sa stam cu el pana se linisteste, spunandu-i ca il intelegem, aratandu-i dragoste si tandrete, iar cand da semne de linistire intrebandu-l daca vrea o imbratisare. Dupa cum spune si Altha Solter, niciun om, indiferent de varsta, nu ar trebui fortat sa planga de unul singur. Este foarte important ca cel mic sa nu simta niciodata ca este pedepsit pentru ca plange.

Mama isi tine in brate baietelul care plange, close-up

Chiar si atunci cand copilul devine violent, parintele trebuie sa opreasca comportamentul violent, dar sa-l lase pe cel mic sa isi exprime emotiile. De exemplu, ii spunem sa nu mai loveasca alti copii, dar putem sa ii dam o perna in care sa loveasca. Un copil caruia i se permite sa planga tare si liber in imbratisarea sigura a parintilor lui va fi mai putin predispus sa dezvolte comportamente violente si distructive.

Copiii au nevoie de un mediu in care sa le fie permis sa planga fara sa fie distrasi, ridiculizati sau pedepsiti. Asta ii va ajuta sa isi pastreze sanatatea emotionala eliberandu-se regulat de frustrari si frici. Haideti sa ascultam emotiile copiilor nostri si sa le aratam toata dragostea noastra neconditionata.