Ingrijirea bebelusilor prematuri

Ingrijirea bebelusilor prematuri
Echipa Mamicilor

Suntem mamicile noii generatii care credem in puterea noastra de a face o lume mai buna impreuna cu piticii nostri.

Ca mama, e absolut firesc sa fii ingrijorata daca bebelusul tau s-a nascut prematur, dar cu atenta observatie si ingrijire ai incredere ca cel mic va recupera rapid in inaltime si greutate.

Nasterea prematura este o problema globala. Aproximativ 15 de milioane de copii se nasc prematur in fiecare an, adica 1 din 10 copii din intreaga lume. Prematuri sunt copiii nascuti inainte de 37 saptamani de sarcina.

Gratie tehnologiei medicale de ultima generatie, bebelusii pot recupera primele luni de viata foarte bine.

Acesti bebelusi au nevoie de o ingrijire speciala, complexa, ce implica anumite costuri mai mari si o spitalizare prelungita, fiind nevoie de monitorizare permanenta.

Nou nascutii prematuri nu sunt complet dezvoltati si se adapteaza mai greu vietii extrauterine. Sunt predispusi la mai multe boli din cauza imaturitatii organelor (plamanii, sistemul digestiv, sistemul imunitar, pielea etc.).

iubire de mama

“Nou nascutii prematuri au risc crescut de a face complicatii: paralizie cerebrala, probleme de vedere (retinopatia prematurului, dezlipire de retina), probleme de auz, probleme dentare, probleme comportamentale si psihologice, risc de infectii, astm si probleme de hranire, risc crescut de moarte subita”, explica medicul pediatru Corina Ardelean, specialist in cadrul Policlinicii Boia din Timisoara si medic rezident alergologie si imunologie clinica.

Cu cat varsta gestationala a copilului este mai mica, cu atat procesul de adaptare dureaza mai mult.

“La nastere, copiii prematuri nu au un sistem imunitar bine dezvoltat. Imunitatea se formeaza in ultimele 3 luni de sarcina (anticorpii mamei trec prin placenta in timpul celui de-al treilea trimestru de sarcina). Nou nascutii prematuri sunt mult mai susceptibili la infectii grave decat nou nascutii la termen”, adauga doctorul Corina Ardelean.

Trebuie acordata o foarte mare atentie procesului de sterilizare a biberoanelor si a lucrurilor din preajma micutului prematur. O igiena foarte atenta a copilului si a mediului in care traieste va proteja bebelusul de infectii sau raceli.

E bine sa se reduca expunerea la minim a prematurilor in locurile aglomerate - locuri de joaca sau magazine. Oricine intra in contact cu bebelusul trebuie sa se spele pe maini, iar cei bolnavi nu au voie intre in contact cu cel mic.

Prematurul poate merge acasa doar atunci cand poate respira fara sprijin, poate mentine o temperatura stabila a corpului, poate fi hranit in totalitate de mama si cand creste in greutate in mod constant.

bebe in incubator

Externarea din spital se va face doar atunci cand bebelusul nu mai este complet dependent de supravegherea medicala si atinge o greutate de circa 2.500 de grame. Temperatura optima la care trebuie expus prematurul este de 26 de grade C, iar cel mic trebuie ferit de curentii de aer.

Cei mai multi bebelusi nascuti prematur sunt energici si se recupereaza rapid, dar raman vulnerabili la infectii sau complicatii legate de dezvoltarea organelor.

“Laptele matern sau laptele praf formula pentru sugari este principala sursa de hrana cel putin pentru primele 6 luni corectate si trebuie sa continue pana la varsta de 1 an corectata. Nou nascutii au nevoie la inceput sa fie hraniti de cel putin 6-8 ori pe zi”, mai precizeaza medicul pediatru Corina Ardelean.

E bine ca bebelusii sa fie alaptati cu lapte matern. Copiii prematuri au nevoie de suplimente de fier si de vitamina D.

La majoritatea copiilor, fie ei prematuri sau la termen, pentru baie e suficienta apa simpla in primele luni de viata. Igiena bebelusului include initial schimbarea scutecelor utilizandu-se doar apa si lana moale din bumbac. Pentru ca pielea lor este foarte fragila, hainele trebuie sa fie doar din materiale naturale – bumbac - usor de imbracat si dezbracat.

manute de bebe

E indicat sa se evite cresele pana la 3 ani, pentru ca acolo cei mici sunt expusi cel mai des la infectii. Este foarte important ca bebelusul prematur sa aiba contact cat mai des cu parintii, pentru a se crea aceea legatura puternica. E un bebelus special si are nevoie de o conexiune aparte cu parintii lui!

Daca bebelusul tau s-a nascut prematur, ai incredere si nu te speria! Cu cat ii arati mai multa afectiune, cel mic va creste mai repede si sanatos!