Joaca pentru micuti, de la nastere pana la 3 luni

De aceea, joaca este o activitate importanta, chiar si pentru cei mai mici dintre cei mici. Insa este bine de stiut care sunt genul de joculete pentru fiecare etapa din dezvoltarea micutului nostru.
Pentru pitici nou nascuti
Hai sa ne minunam de propria reflectie in oglinda!
Nou-nascutii sunt foarte constienti de propriul aspect exterior, si in special de cel al altor bebelusi. Da-i sansa sa-si cunoasca propria infatisare, uitandu-se la reflectia sa din oglinda. Micutii adora sa se studieze, in ciuda faptului ca in primele 12-15 luni de viata nu vor sti exact cine ii priveste inapoi. Prin aceasta activitate simpla ii oferi placerea de a-si studia trasaturile si de a se obisnui cu imaginea lui din oglinda.
Zgomotele amuzante sunt distractia zilei!
Fiind un lucru cu totul nou pentru ei, bebelusii sunt foarte interesati de zgomotele parintilor sau rasul acestora. Ca parinte, poti ajuta dezvoltarea auzului micutului tau facand diverse zgomote amuzante, de la sunete de animale, la claxoane de masina sau ropotul ploii la geam. Desi este foarte devreme, incearca sa nu stalcesti cuvinte atunci cand i le pronunti, pentru a evita ca cel mic sa le invete gresit din prima. Amuzati-va cu un ton chitait de soricel care vorbeste la telefon si bucurati-va de timpul pe care il petreceti impreuna.
Toata atentia catre caruselul colorat!
Una dintre cele mai fascinante obiecte pentru bebelusi sunt caruselele. Atarna-i un carusel in culori deschise si contrastante deasupra tarcului, in asa fel incat sa nu poata ajunge la el. Fiind atras de jucarii si culori, vei vedea ca isi va stabili un scop din a se ridica in picioare mai devreme decat ti-ai fi imaginat.
Limbajul universal al omenirii
Muzica reuseste sa-si lase amprenta peste toate functiile de dezvoltare ale bebelusului tau: intelectuale, sociale, emotionale si motorii. Iar cei mici chiar sunt amatori de muzica, la fel ca si adultii. Va puteti folosi de o varietate de stiluri muzicale, in functie de starea celui mic. Atunci cand este energic, puneti o melodie mai ritmata si luati-va micutul la dans. Cand il simtiti mai obosit, apelati la o muzica mai lenta, linistitoare si leganati-l usor pana adoarme.
Pentru pitici intre 1-3 luni
Povesti din poze
Bebelusii ceva mai mari, intre 1 si 3 luni, adora sa priveasca imagini viu colorate, cu contraste puternice, asa ca e timpul sa scoatem de la naftalina carticelele de carton cu povesti. In ciuda faptului ca nu va intelege povestea pe care i-o citesti, prichindelul tau se va delecta cu pozele pline de expresivitate si vocea ta.
Jucariile galagioase
Pentru varsta aceasta, cele mai potrivite si distractive jucarii sunt cele zornaitoare, care scot diverse sunete. Fie ca sunt din plus sau din cauciuc, e suficient sa faca zgomot ca sa-i capteze atentia micutului tau. Aseaza-le in manutele lui si ajuta-l sa declanseze sunetul jucariei, in cazul in care are butoane pe care cel mic nu le poate apasa inca.
Fete-fete pentru distractia celui mic
Distreaza-l pe micutul tau cu strambaturi care mai de care mai hazlii. Scoate limba, umfla-ti obrajii sau fa zgomote simpatice si vei observa cat de amuzant i se pare puiutului tau.
Spor la distractie si nu uitati sa pastrati timp si pentru joaca si rasete!
Te-ar mai putea interesa si: